Viaţa la UPU, contracronometru. „Dacă medicul urgentist a greşit, cel specialist nu mai are ce consulta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Piteşti Foto SJU Piteşti

Vineri, 27 mai, este Ziua Medicinei de Urgenţă, ziua celebrării medicilor, asistentelor, infirmierelor din prima linie, a celor care salvează vieţi contracronometru.

Tensiunea, imprevizibilul, speranţa sunt cuvintele de ordine ale oricărei zile de lucru într-o unitate de primire a urgenţelor. Numai cine n-a trecut pe la UPU ca pacient sau însoţitor n-a înţeles ce înseamnă viteza de reacţie, experienţa şi priceperea celor care salvează vieţi „pe repede înainte“.

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Piteşti este locul unde ajung cazurile cele mai grave din judeţ şi nu numai. Doi medici. Opt asistente. Aproximativ 150 de prezentări în 24 de ore.

"Pacienţi în stare critică, bolnavi care acuză dureri insuportabile, dar şi persoane care nu reprezintă urgenţe medicale. 18 paturi. În situaţia în care toate sunt ocupate şi în acel moment ajung alte cazuri extrem de grave, se suplimentează cu tărgi. Pacienţii ale căror vieţi nu sunt în pericol sunt nevoiţi să mai aştepte. Unii înţeleg că prioritare sunt cazurile critice, alţii nu. Se creează tensiune", explică purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Cristina Cazacu, într-o prezentare, pe scurt, a unei zile obişnuite în UPU.

Vieţi salvate contracronometru.

Sursa SJU Piteşti 

Nu de puţine ori se ajunge la epuizare, dar atunci personalul din Urgenţă ştie că trebuie să se redreseze rapid. Altă cale nu există.

"Experienţa ajută enorm. Un lucru este extrem de clar: dacă medicul urgentist a greşit, cel specialist nu mai are ce consulta. Nu sunt permise erorile. Şi totuşi, urgenţele sunt imprevizivile. Acum pacientul este bine, după câteva momente poate intra în stop, în ciuda tuturor eforturilor. Nimeni nu este Dumnezeu. Doar EL are ultimul cuvânt", mai arată Cristina Cazacu.

"Nu există <<eu am fost mai bun>>”

Sunt dar câteva dintre motivele pentru care medicina de urgenţă este considerată, pe bună dreptate, una dintre cele mai solicitante ramuri ale medicinei. La UPU, totul se face în echipă. Dar uneori nu depinde doar de medici sau de personal, în general. 

"În Urgenţă, lucrurile merg bine, dacă există echipamente/dotări. Şi, datorită implicării conducerii instituţiei, există! De asemenea, personalul trebuie să funcţioneze ca un puzzle. Nu e loc de orgolii, mândrie, supărare. Nu există <<eu am fost mai bun>>. Fără infirmiere, fără asistente, fără personal auxiliar şi, evident, fără medici, nu există întreg şi nici rezultatele scontate. Doar astfel, orice viaţă salvată devine o victorie. O victorie de care nu ai timp să te bucuri, pentru că trebuie să continui să îţi faci treaba, în ciuda stresului, oboselii sau afluxului de pacienţi", arată Cristina Cazacu.

Pe 27 mai este celebrată Ziua Medicinei de Urgenţă, iar mulţi dintre cei care o practică vor fi, ca de obicei, la datorie.  

"Lor, celor din prima linie, Conducerea SJUP le doreşte o sărbătoare care să-i pună în valoare, iar eforturile şi sacrificiile pe care le depun clipă de clipă să le fie recunoscute. La mulţi ani vouă, celor care salvaţi vieţi contracronometru!", a transmis SJU Piteşti. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Un ales local din Corbeni spune că a fost bătut când a acuzat Primăria că a dat 40 de mii de lei pe un festival. „De ce erai beat mangă?“ VIDEO
 

Un pompier din Argeş a murit la stingerea unui incendiu de vegetaţie. Soţia sa murise în urmă cu un an, iar fiica lor a rămas, acum, singură

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală