Una dintre infamele stăpâne de sclavi de la Berevoeşti, eliberată din închisoare ca să nască gemeni. Ce se va întâmpla cu cei doi bebeluşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cerasela Onică mai are trei copii, toţi daţi în plasament FOTO: Denis Grigorescu

Condamnată în iunie 2018 la 4 ani de închisoare cu executare, Cerasela Onică, una dintre stăpânele de sclavi din localitatea argeşeană Berevoeşti, a născut gemeni la sfârşitul săptămânii trecute. După câteva zile de spitalizare, aceasta a fost dusă din nou la Penitenciarul Colibaşi, acolo unde este încarcerată.

Cerasela Onică a născut gemenii la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel. La scurt timp, gemenii au fost transferaţi la secţia Neonatologie de la Spitalul Judeţean Argeş. Iniţial, s-a dorit şi transferul mamei pentru a îi alăpta pe cei doi copii, însă acest transfer nu a fost posibil pentru că Cerasela Onică este de mai multe luni bolnavă de hepatită. Cei doi copii vor ajunge într-un centru de plasament, cazul urmând a fi preluat în zilele următoare de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Copilului Argeş. Cerasela Onică (26 de ani) mai are trei copii minori şi toţi trei sunt daţi în plasament.

Iniţial, Cerasela Onică a fost condamnată la începutul acestui an de magistraţii Tribunalului Argeş la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. După apel, pedeapsa i-a fost redusă cu opt luni.

Cerasela Onică va sta în închisoare doar doi ani şi cinci luni, deoarece din pedeapsă i se va deduce perioada de un an şi şapte luni petrecută în arest la domiciliu.

Mai trebuie spus că la Cerasela Onică acasă a fost găsit sclavul în lanţuri a cărui imagine a făcut ocolul lumii.

Satul Gămăceşti din comuna argeşeană Berevoeşti a devenit cunoscut în lumea întreagă după ce în iulie 2016 au ieşit la iveală ororile comise de 38 de romi din nouă grupări interlope asupra a zeci de persoane racolate, multe cu dizabilităţi psihice

Pe 13 iulie 2016, după luni întregi de investigaţii, sute de jandarmi şi mascaţi au descins la Berevoeşti şi au înconjurat satul Gămăceşti. Nu mai puţin de 38 de romi, membri ai nouă grupări interlope care acţionau în reţeaua ce racola, în comuna Berevoeşti (judeţul Argeş), persoane vulnerabile, printre care săraci, copii sau persoane cu dizabilităţi fizice ori psihice, au fost iniţial arestaţi preventiv. Anchetatorii vorbesc despre un dosar în care faptele de violenţă depăşesc orice închipuire. Romii sunt acuzaţi că pe parcursul a 12 ani au exploatat şi torturat 40 de persoane, inclusiv minori şi persoane cu dizabilităţi. Victimele erau bătute cu parul sau cu biciul, lăsate fără mâncare, legate cu lanţuri şi puse printre altele să strângă fecalele romilor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical