Un şofer imprudent a intrat cu atoturismul direct într-un TIR care venea din sens opus. Cum a ajuns pe contrasens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul

Un bărbat din Vâlcea a provocat luni un accident care se putea încheia tragic pentru el. Maşina pe care o conducea s-a izbit de un autotren, pe DN 7.

Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional Piteşti-Râmnicu Vâlcea, în localitatea argeşeană Linţeşti, pe sensul spre Piteşti.

Un Logan condus de un bărbat de 35 de ani, din Băile Olăneşti, s-a izbit de un TIR care venea din direcţia opusă.

"În timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcţia Rm. Vâlcea, către Piteşti, în localitatea Morăreşti, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed), a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autotren condus de un bărbat de 33 de ani, din Belarus", precizează IPJ Argeş. 

În urma accidentului, şoferul autoturismului s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral minor.

Politiştii Serviciului Rutier Arges au efectuat cercetarea la faţa locului şi au asigurat fluidizarea traficului, care s-a desfăşurat îngreunat pe parcursul cercetărilor.

        

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”