Un poliţist a salvat un bătrân care căzuse pe trotuar şi pe care mai mulţi trecători îl ignoraseră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânul a fost stabilizat de un echipaj SMURD chemat de poliţist FOTO: IPJ Argeş

Agent în cadrul Serviciului Rutier Argeş, Marius Pandelea a reuşit să salveze un bătrân de 69 de ani care căzuse pe trotuar într-un cartier din Piteşti, se lovise la cap şi sângera.

Vineri 27 august, în jurul prânzului, în timp ce se afla în drum către o misiune, cu motocicleta, în Piteşti, poliţistul Marius Pandelea a observat, pe trotuar, în zona Bulevardului Nicolae Bălcescu, una dintre cele mai aglomerate artere din oraş, un bărbat căzut, care prezenta o plagă la nivelul capului.

Imediat, poliţistul a oprit şi a mers la persoana în cauză, pe care a încercat să o ţină în stare de conştienţă, în timp ce a anunţat evenimentul la 112, solicitând ambulanţa.

În scurt timp, la faţa locului au ajuns şi echipajele medicale repartizate la eveniment, iar poliţistul a rămas să le acorde sprijin.

Bărbatul căzut, de 69 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a primit îngrijirile necesare de la echipajele specializate şi a fost transportat la spital.

Trebuie spus că înainte ca poliţistul să intervină şi să îl salveze pe bărbat, mai mulţi trecători trecuseră pe lângă acesta fără să aibă vreo reacţie.

Marius Pandelea, agentul salvator, lucrează de doi ani în cadrul Poliţiei Argeş.

Vă mai recomandăm şi:

Atac armat la ambasada franceză din Tanzania. Trei poliţişti şi un gardian au fost ucişi VIDEO

Cultură de canabis, într-o comună din Argeş. Unde erau vândute drogurile

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026