Un pensionar de 87 de ani se luptă de la Revoluţie cu autorităţile locale pentru pădurea sa. Instanţa i-a recunoscut peste trei hectare, dar nu poate tăia un lemn
0De 27 de ani, Leon Diaconescu, un bătrânel din comuna argeşeană Săpata, încercă să intre în posesia pădurii moştenite de la părinţii săi. Omul are în favoarea sa o hotărâre judecătorească definitivă care arată că pădurea i se cuvine, dar autorităţile locale n-au mişcat un deget ca să-l pună în posesie. Bătrânul n-are nici măcar lemne de foc, asta în timp ce din pădurea sa de trei hectare se defrişează continuu.
La 87 de ani, după ce şi-a irosit prin instanţe şi banii, şi nervii, Leon Diaconescu e convins că autorităţile locale aşteaptă ca mai întâi să taie toţi copacii, pentru ca abia apoi să-l pună în posesie cu terenul de la părinţii săi, pe care şi instanţa i-l recunoaşte.
„Cred că nici n-o să mai apuc eu ziua aia în care o să-mi văd pădurea. Şi, oricum, când îmi vor da terenul, copaci pe el n-or să mai fie. Poate doar nişte prăpădiţi de lăstari. La Revoluţie, pe terenul meu erau arbori groşi cât mine. Mi-ar fi ajuns pădurea aia pe viaţă, şi 27 de ani n-aş mai fi dat un leu pe lemne de foc. Ştau şi mă uit cu amar cum din pădurea mea se taie continuu. De câte ori nu mi s-a rupt sufletul cu durere văzând cum pleacă remorci întregi de lemne. N-au avut niciodată niciun interes să se grăbească ei să-mi dea mie terenul, cât au mai avut şi au ceva de tăiat de acolo. Acu’, abia dacă mai sunt câţiva copaci zdraveni. Dar vor să-i taie pe ăia. Restul sunt lăstăraşi din care o să ai ce să alegi pestre 20 de ani, poate, când eu n-oi mai fi! ”mărturiseşte, deznădăjduit, pentru Adevărul , Leon Diaconescu.
Prima sa luptă câştigată cu atorităţile locale şi judeţene a fost în 2008, când Judecătoria Costeşti a admis în parte plângerea lui Leon Diaconescu, în contradictoriu cu intimatele Comisia de fond Funciar Săpata şi Comisia de Fond Funciar Argeş şi a constatat că „petentul este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 32.310 mp, teren cu vegetaţie forestieră, pe raza comunei Săpata, teren provenit de la Diaconescu Marin”.
La recurs, dosarul a fost trimis la rejudecare, unde plângerea bătrânului a fost admisă, iar decizia instanţei a fost pusă în executare prin încheierea irevocabilă din 13 decembrie 2011, dată de aceeaşi Judecătorie Costeşti.
Doar că exectorul n-a avut ce să execute, fiindcă terenul revendicat de bătrân se află încă la Ocolul Silvic local, deşi autorităţile ar fi trebuit să facă demersuri pentru trecerea suprafeţei revendicate în patrimoniul Consiliului Local, demersuri pe care nu le-au făcut. Actualul primar dă vina pe edilii aflaţi înaintea sa la cârma comunei.
„Au trecut într-adevăr atâţia ani, ştiu că trebuia pusă imediat în aplicare decizia instanţei, dar noi acum facem anexa 37. Asta pentru că cei dinainte n-au făcut-o, iar noi acum ne-am sesizat pentru a cere pădurea. Domnul Diaconescu nu este singurul care are sentinţă civilă şi nu a primit terenul. Urmează să primim pădurea de la Ocol şi abia apoi să-l punem în posesie. Greşeala a fost că oamenii au cerut pe vechiul amplasament punerea în posesie. Primăria Săpata a primit, în trecut, prin protocoale, suprafeţe pentru a pune cetăţenii în posesie, dar nu cu acea pădure la care fac cetăţenii referire şi de aici supărările”, a încercat să explice primarul comunei Săpata, Laurenţiu Micu.
Cert este că sunt şase ani de când omul are în braţe o soluţie irevocabilă în favoarea sa şi încă nu poate lua niciun lemn de foc din pădurea familiei sale. Trăieşte singur într-o căsuţă din Săpata, iar din pesia de câteva sute de lei, pune, din primăvară, până în toamnă, bănuţ lângă bănuţ, ca să-şi poată cumpăra o căruţă de lemne pentru iarnă. Le chibzuieşte cum poate, ca să-i ajungă până-n următoarea primăvară. Şi-a pierdut nădejdea că-şi va mai lua–napoi pădurea, dar cere ca măcar cineva să răspundă pentru incopetenţa sau reaua voinţă pe care le acuză la adresa autorităţilor locale.