Tribunalul Bucureşti a decis: Tudor Pendiuc se întoarce în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax

Tudor Pendiuc a fost ridicat de la domiciliu şi condus către arestul poliţiei. Măsura a fost luată în urma deciziei instanţei, ca urmare a solicitării procurorilor DNA care l-au acuzat pe edil că a încălcat condiţiile impuse de arestul la domiciliu.

Cererea procurorilor de arestare preventivă a primarului Piteştiului a fost acceptată de judecători. Astfel, Tudor Pendiuc va sta în următoarele 30 de zile după gratii, după ce, iniţial, judecătorii luaseră doar măsura arestului la domiciliu.

Potrivit procurorilor, Tudor Pendiuc a purtat mai multe convorbiri telefonice cu consiliera sa, suspectă în acelaşi dosar, dar nu direct, ci prin persoane apropiate acesteia. Practic, edilul iniţia dialoguri prin care crea aparenţa că discută cu titularul postului telefonic însă în realitate discuta cu Elena Carmen Lis.

Procurorii au stabilit că Pendiuc a luat de cinci ori legătura cu aceasta. „Reaua credinţă a inculpatului constă în aceea că, în primul rând, sună la posturi telefonice utilizate de persoane apropiate suspectei Lis Elena Carmen, iniţiază convorbirea cu respectivele persoane, după care continuă discuţia cu suspecta anterior amintită, însă i se adresează cu apelativul persoanei utilizatoare a postului telefonic. Conştient de obligaţia stabilită de instanţă de a nu comunica cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, inculpatul Tudor Pendiuc îşi camuflează convorbirile telefonice pe care le poartă cu Lis Carmen Elena“, se arată în propunerea de arestare a procurorilor.

Procurorii mai susţin că apelurile telefonice nu au fost unele de curtoazie, ci au avut ca scop „informarea directă sau indirectă a acesteia din urmă asupra modului în care evoluează urmărirea penală, aceste comunicări dintre inculpat şi suspectă având loc în perioada în care Direcţia Naţională Anticorupţie a efectuat acte urmărire penală în cauză (percheziţii informatice, solicitare înscrisuri de la Primăria Municipiului Piteşti, audieri de martori, suspecţi)“, se mai arată în propunerea de arestare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate