"Seminţe cu suflet", o inedită expoziţie organizată la Piteşti. Bulbii şi butaşii obţinuţi în grădinile expozanţilor vor fi distribuiţi gratuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: diynetwork.com

Centrul Cultural Piteşti organizează, sâmbătă, Expoziţia tradiţională „Seminţe cu suflet”,  un eveniment la care oricine este liber să solicite, oricine este liber să ofere, fără condiţii de schimb sau preţ, seminţe "curate", cultivate în propria grădină, ca pe vremea bunicii.

Este vorba de  un  eveniment ajuns la cea de-a doua ediţie, iniţiat de Grupul „Seminţe cu suflet”, coordonat de buzoianca Rodica Meiroşu, o apărătoare a biodiversităţii.

În cadrul expoziţiei se vor distribui, gratuit, seminţe nemodificate genetic, butaşi, bulbi, rizomi, plante cu rădăcină, toate cultivate în grădina proprie de participanţi, în scopul perpetuării plantelor curate şi sănătoase şi a soiurilor de calitate

Grupul, care are peste 1800 de membri, organizează asemenea acţiuni, de mai bine de trei ani, atât în ţară (Bucureşti, Buzău, Ploieşti, Piteşti, Iaşi, Slatina, Deva, Braşov, Galaţi, Timişoara, Baia Mare, Brăila, Constanţa), cât şi în Republica Moldova (Ialoveni). 

"Oricine este liber să solicite, oricine este liber să ofere, fără condiţii de schimb sau cu un preţ", anunţă organizatorii.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 noiembrie, între orele 10,00-13,00, la Complexul Expoziţional Casa Cărţii (parter).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă