S-a dat startul la Argeş Autumn Race (Galerie foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Autum Race are loc dumincă

Pe locuri! Fiţi gata! Start! Aceste cuvinte au răsunat în această dimineaţă în pădurea Trivale cu ocazia desfăşurării competiţiei de ciclism Argeş Autumn Race.

GALERIE FOTO: SPORTOIVII AU AVUT PARTE DE O CURSĂ DURĂ ŞI DE VREME FRUMOASĂ

Aproximativ 100 de biciclişti din toată ţară s-au înscris la start pentru a cîştiga unul din premiile puse la bătaie de organizatori.
Competiţia este destinată împătimiţilor de ciclism, dar şi amatorilor care au cunoştiinţe tehnice şi condiţie fizică bună. Traseul ales de organizatori este unul extrem de dificil, cu urcuşuri şi coborâşuri prin pădurea Trivale.

Competiţia constă în pedalarea încontinuu, timp de 100 sau 200 de minute, în funcţie de categoria la care s-au înscris participanţii. Aceştia nu vor mai avea de parcurs un număr fix de ture, iar diferenţierea între concurenţi se va face în funcţie de numărul de ture şi timpul parcurs.

“De data aceasta numărul de ture nu mai este fix. Vor fi 2 categorii, şi anume de 100 si 200 de minute. Concurenţii vor parcurge ture până la expirarea timpului aferent categoriei. După expirarea timpului toţi concurenţii sunt opriţi şi se face clasamentul în funcţie de numărul de ture şi de timp.”, prevede regulamentul competiţiei.

Distanţa unei ture este de 4.7 kilometri. Participanţii au fost împărţiţi pe categorii de vârstă, de la mai puţin de 18 ani, până la peste 45 de ani. Şi repreyentantele sexului frumos care au condiţie fizică bună şi rezistenţă au participat. Startul s-a dat începând cu ora 11.30, astfel:

    11:30 Start Arges Autumn Race 200 Minute
    11:31 Start Arges Autumn Race 100 Minute EROINE
    11:32 Start Arges Autumn Race 100 Minute

Premierea va avea loc la ora 14.30.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”