Povestea lui Mihai Buracu, unul dintre ultimii tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Buracu a petrecut cinci ani în închisorile comuniste FOTO: cafeneauapolitica.ro

Între 1949 şi 1951, la închisoarea Piteşti s-a desfăşurat experimentul considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. Dintre miile de oameni care au trecut prin Experimentul Piteşti, astăzi mai sunt în viaţă mai puţin de zece. Unul dintre ultimii tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti a fost Mihai Buracu, ajuns după Revoluţie senator.

Mihai Buracu a fost arestat la doar 19 ani şi a executat în total aproape 5 ani de închisoare.

Mihai Buracu s-a născut pe 24 ianuarie 1930, la Turnu Severin, în familia preotului militar Iosif Coriolan Buracu, fost deputat din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi participant la cele două războaie mondiale. Activitatea sa anticomunistă i-a adus arestarea pe 7 iunie 1949 şi, după un proces derulat la Tribunalul Militar din Timişoara, a primit o condamnare de 2 ani de închisoare corecţională.

Deoarece era elev, Mihai Buracu a fost trimis la închisoarea din Târgşor, unde condiţiile de detenţie erau uşor mai permisive comparativ cu alte penitenciare. În octombrie 1950, a fost transferat la coloniile de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Ajuns la destinaţie după un drum de aproape 24 de ore în condiţii teribile, deţinuţilor li s-a cerut să execute o serie de exerciţii fizice solicitante. Mihai Buracu a refuzat, iar pentru acest gest de revoltă a fost transferat în martie 1951 la Piteşti. A făcut parte din ultimul lot de tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti, fiind bătut încă din prima seară petrecută în camera 4-spital. După cum spune Alin Mureşan în volumul ”Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate” (Editura Manuscris, 2017), ”Şocul şi torturile au fost dublate de blasfemiile la care a fost obligat să ia parte în Săptămâna Mare, experienţe care l-au marcat atât de mult încât Mihai Buracu a albit complet într-o singură noapte. A fost unul dintre puţinii care au rezistat torturilor, spunându-i lui Eugen Ţurcanu că va rezista atâta vreme cât şi colegul său de lot Constantin Tache Rodas va face la fel. Rodas a fost bătut din nou pentru poziţia lui Buracu, dar cuvintele colegului de suferinţă l-au întărit moral. Peste ani, Mihai Buracu avea să descrie una dintre metodele de tortură la care a fost supus: întins pe spate, cu mâinile pe lângă corp, trebuia să nu atingă solul cu partea superioară a corpului. Un agresor stătea în spatele victimei, cu un obiect ascuţit care l-ar fi înţepat în ceafă dacă şi-ar fi lăsat capul jos. Buracu povesteşte în memoriile sale că, la un moment dat, a încercat să se sinucidă, lăsându-şi brusc capul, însă agresorul şi-a retras rapid obiectul ascuţit”.

La Piteşti a fost prăbuşire totală şi bestială în cele mai adânci caverne ale iadului”

Ulterior, Mihai Buracu a fost transferat la lagărul de triere de la Ghencea şi de acolo a fost trimis la Bicaz, ultima parte a detenţie petrecând-o la Borzeşti şi Oneşti. Pentru că pedeapsa dictată de tribunal expirase, Mihai Buracu a primit o internare administrativă de 24 de luni, la care s-a mai adăugat o altă internare de 12 luni. A fost eliberat pe 21 mai 1954, după aproape 5 ani de închisoare, primind domiciliu obligatoriu în Caransebeş. Şi-a luat bacalaureatul, a intrat la Facultatea de Filologie din Iaşi (pe care a absolvit-o ca şef de promoţie, la fără frecvenţă) şi s-a căsătorit cu Margareta Marianek, logodnica ce îl aşteptase în anii de detenţie.

A fost urmărit şi şicanat de către Securitate, fiind bibliotecar, zilier, încărcător şi descărcător de lemne, precum şi profesor de limba şi literatura română. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost membru fondator al PNŢ Mehedinţi, iar între 1992 – 1996 senator PNŢ din partea aceluiaşi judeţ. S-a stins din viaţă pe 7 martie 2011, fiind urmat, la exact un an, de către soţia sa.

„Căderea în lumea păcatului originar se face în timp şi în trepte mici, dar la Piteşti a fost prăbuşire totală şi bestială în cele mai adânci caverne ale iadului”, avea să scrie Mihai Buracu în cartea ”Eu sunt scribul”, publicată de editura Filos în 2012, la un an după moartea sa.

Scriitorul Aleksandr Soljeniţîn – laureat al Premiului Nobel pentru literatură – considera că experimentul de la Piteşti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane“, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat „Fenomenul Piteşti“ „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră“. 12 tineri au murit în cadrul Experimentului Piteşti şi câteva mii au fost schingiuiţi. Sute de foşti deţinuţi au rămas cu traume psihice sau fizice pe viaţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG