Pompierii argeşeni aflaţi în luptă cu incendiile din Grecia, încurajaţi de acasă: „Sperăm să se întoarcă cu bine!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecia/Evia - Captură video ISU Argeş

Pompierii români sunt în cea de a treia zi de luptă cu flăcările în Grecia, alături de pompierii eleni şi cei din alte state europene.

În misiune, pe teritoriul Greciei, sunt şi 11 pompieri argeşeni cu o autospecială de acces în zone greu accesibile şi stins incendii la fondul forestier. Astăzi intervin în Spathari.

"Acţionează pentru stingerea focarelor, împiedicând flăcările să se extindă spre aşezările umane din apropierea pădurii. Colegii noştri continuă intervenţia în zonele afectate şi sperăm să se întoarcă cu bine acasă. Bravo, băieţi!", este mesajul ISU Argeş pentru colegii plecaţi să lupte cu focul în Grecia.

Potrivit IGSU, intervenţia celor 108 salvatorilor români în zona Spathari din insula Evia este asigurată cu şase maşini de stingere, două cisterne şi o dronă. 

Şase pompieri au misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

Pompierii argeşeni aflaţi în luptă cu incendiile din Grecia, încurajaţi de acasă:

 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un BMW a făcut praf trei taxiuri într-o staţie din Piteşti

 

Femeie de 76 de ani, accidentată mortal de un motociclist în vârstă de 21 de ani, într-o comună din Argeş

Mai multe pentru tine:
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux