Polițist din Argeș reținut pentru trafic de influență. Ce sumă a primit pentru a ajuta o șoferiță să ia permisul

0
Publicat:

Un șef de post de poliție dintr-o comună din Argeș a fost reținut în seara zilei de joi 13 octombrie pentru trafic de influență și cumpărare de influență.

Polițistul riscă până la șapte ani de închisoare FOTO arhiva Adevărul

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș instrumenta un dosar de trafic și cumpărare de influență de mai multe zile, iar în acest dosar apărea și un polițist. Cum acesta nu s-a prezentat la audieri, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Argeș au pus în executare un mandat de aducere privindu-l pe respectivul agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, acesta având la inițial calitatea de suspect.

În fapt, potrivit actului de învinuire întocmit de către procurori, în vara acestui an, agentul de poliție din Argeș ar fi pretins și primit suma de 3.000 lei de la un bărbat, în schimbul promisiunii celui dintâi de a interveni pe lângă funcționari din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș (Serviciul Permise) pentru a îi determina pe aceștia să o ajute pe soția bărbatului să promoveze proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Agentul de poliție a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, unde, după mai multe ore de audieri, s-a dispus faţă de acesta punerea în mişcare a acţiunii penale, iar procurorul de caz a emis ordonanță de reținere față de polițist, pe o durată de 24 de ore.

În cursul zilei de 14 octombrie, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, instanţa dispunând faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform Codului Penal, polițistul riscă pentru faptele sale închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Județul Argeș a devenit cunoscut în toată țara prin celebrul Dosar al Permiselor. Până în 2008, mai mulți șefi de la Permise Argeș și polițiști au dat permise pe bandă rulantă, inclusiv pentru analfabeți, în schimbul unor mari sume de bani. În 2014, șapte foști șefi de la Permise Argeș și polițiști au fost condamnați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la pedepse cu închisoarea cuprinse între doi și șase ani. Pedepsele au fost reduse la jumătate față de sentința inițială dată în 2012.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”