Pedofilul din Piteşti care a pus două copile să îi arate chiloţii făcuse un an de închisoare după ce molestase alte şase fetiţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti l-au trimis recent în judecată pe pedofilul Vasile Constantin (34 de ani), cel care în ultimii şapte ani a molestat sau agresat sexual zece fetiţe cu vârste între 6 şi 12 ani. Pedofilul mai fusese condamnat în 2012 pentru molestarea a şase fetiţe, însă a ieşit din închisoare după doar 12 luni şi s-a apucat de vechile obiceiuri.

Pe 8 iunie a.c., Poliţia Piteşti a fost sesizată de Ş.I. că în urmă cu o zi, fiica sa în vârstă de doar 6 ani a fost acostată şi condusă în scara blocului de un bărbat necunoscut, ”acesta efectuând asupra minorei acte de natură sexuală”.

Concret, după cum spun procurorii, pe 7 iunie Vasile Constantin a dus-o pe minoră în scara unui bloc de pe strada Henri Coandă. Acolo, acesta ”i-a solicitat fetiţei să îi arate lenjeria intimă, iar apoi a efectuat asupra acesteia acte de natură sexuală, respectiv mişcări specifice unui raport sexual. După comiterea faptei, inculpatul a revenit în zona blocului unde a comis fapta, însă deoarece a fost recunoscut de persoana vătămată şi indicat membrilor familiei, a fugit”.

Minoră salvată de intervenţia unei vecine

Pe 9 iunie, la doar două zile după prima molestare, Vasile Constantin a comis-o din nou. A urmărit-o pe minora B.A. (8 ani), după ce aceasta a intrat pe scara blocului unde locuiau bunicii ei din Piteşti (pe strada Stejarului), şi a acostat-o, tot cu intenţia de a o molesta sexual. Din fericire, acţiunea lui Constantin a fost întreruptă de intervenţia unei vecine – Floarea Coţofană, care a coborât pe scara blocului şi l-a întrebat pe pedofil ce caută acolo. Speriat, acesta a fugit.

Audiat, pedofilul Vasile Constantin a negat faptele comise. Însă probele împotriva sa sunt cât se poate de clare. Patru martori au confirmat prezenţa sa la blocurile unde a molestat cele două fetiţe. Iar imaginele camerelor de supraveghere de la un magazin arată cum pe 7 iunie Vasile Constantin o pândeşte şi o urmăreşte pe fetiţa de 6 ani pe care ulterior a molestat-o.

Impresionantă şi emoţionantă este mărturia fetiţei de 6 ani dată în faţa procurorilor. După cum scrie în rechizitoriu, aceasta ”a declarat că Vasile Constantin a strâns-o în braţe puternic, după care a întrebat-o ce fel de chiloţei poartă. În continuare, Vasile Constantin i-a lăsat în jos pantalonii persoanei vătămate, după care a început să îşi frece organul sexual, fără a se dezbrăca, de corpul persoanei vătămate”.

Un rol crucial în prinderea pedofilului l-a avut comisarul Florin Stan, cel care după ce prima plângere a fost înregistrată la Poliţie, a făcut repede conexiunea cu bărbatul pe care îl arestase în 2012 tot pentru molestarea sexuală a unor minore. Una şi aceeaşi persoană.

În 2009 a fost prins prima oară pentru molestare de minori (agresase două fetiţe), însă fiind la prima condamnare, i s-a dat pedeapsă cu suspendare. În 2012, a fost condamnat din nou. De această dată la un an şi jumătate închisoare, pentru abuzarea sexuală a 6 fetiţe cu vârste între 8 şi 12 ani, pedeapsă din care a executat un an.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”