Părinţii golanilor care au ucis un om în bătaie pe şosea au ameninţat cu moartea familia principalului martor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţii Tudorici, care au omorât un om în bătaie, sunt deja în arest FOTO: Info Trafic 24

Doi fraţi din comuna argeşeană Merişani au fost arestaţi la sfârşitul lunii iunie după ce au omorât un om în bătaie în trafic. Ulterior, părinţii şi fratele acestora au fost trimişi în judecată în acelaşi dosar, după ce au ameninţat şi înjurat părinţii băiatului care este martor ocular în dosarul crimei.

Aflaţi în arest din 24 iunie, Mihai şi Leonard Tudorici, fraţii care l-au ucis în bătaie pe Cătălin Plăiaşu, un om de afaceri de 48 de ani din Curtea de Argeş decedat la spital pe 1 iulie, după ce a stat o săptămână în comă, au un trecut infracţional bogat. Cei doi au şocat România pe 24 iunie, după ce l-au lovit violent, cu pumnii şi cu picioarele, pe un bărbat care încerca doar să aplaneze un conflict în trafic.

Cătălin Plăiaşu era patronul unei firme din Piteşti şi mergea spre casă, la Curtea de Argeş, când două maşini aflate în trafic, au început să se şicaneze după o depăşire a unei coloane de autoturisme. În comuna Merişani, unul dintre autoturisme, un BMW X5, a oprit brusc în faţa lui, iar şoferul şi pasagerul din BMW au coborât să-l ia la bătaie pe şoferul maşinii care se afla în spatele maşinii lui Cătălin Plăiaşu. Omul de afaceri a coborât şi el din maşină, cu gândul să-i calmeze pe cei doi, numai că agresorii au început să-l lovească. Bărbatul a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral sever şi a murit după o săptămână, lăsând orfană o adolescentă de 18 ani aflată în mijlocul examenului de Bacalaureat. Cei doi agresori au încercat să îl bată şi pe şoferul din cea de-a doua maşină, însă acesta a blocat uşile autoturismului.

Pe 27 august, Mihai Tudorici (45 de ani), tatăl celor doi bătăuşi, împreună cu mama acestora, Florica Tudorici (44 de ani), şi cu David, al treilea frate (27 de ani), au ameninţat, au insultat, în mod repetat, la un depozit de materiale de construcţii din Merişani, pe părinţii unui tânăr care a fost audiat în calitate de martor ocular în dosarul care îi privea pe cei doi agresori arestaţi. Practic, după cum spun procurorii, tatăl, mama şi fratele celor doi agresori, au mers la un depozit din comuna Merişani. Acolo erau părinţii şoferului care a depus mărturie în dosarul de loviri cauzatoare de moarte. Cei trei i-au ameninţat cu moartea şi le-a zis să îşi avertizeze fiul să îşi retragă declaraţia dată împotriva agresorilor. Totul s-a petrecut ziua, în depozit, fără să le pese de reacţia mai multor persoane care au văzut toată scena.

Iniţial, Tatăl, mama şi fratele celor doi bătăuşi aflaţi deja în arest au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind plasaţi ulterior, sub control judiciar. În timp ce se afla sub măsura de supravegere, David Tudorici, fratele celor doi tineri care au omorât în bătaie un om în trafic, a mai comis o infracţiune. Pe 13 septembrie acesta şi-a bătut prietena, în timp ce se aflau în maşină, în centrul Piteştiului. Toate cele trei dosare au fost conexate într-unul singur, astfel toţi cei cinci, părinţi şi fii au fost trimişi în judecată.

Cei trei fraţi Tudorici mai au şi alte infracţiuni la activ. În luna februarie, aceştia au bătut crunt un tânăr din comuna Merişani.

Cei doi fraţi au vrut să taie un tânăr cu sabia

Fraţii Tudorici, originari din satul Malu Vânăt, comuna Merişani, sunt cunoscuţi pentru actele lor de violenţă din ultimii ani, însă până în acest an nu au petrecut nici măcar o zi în arest.

„Fraţii ăştia doi care sunt arestaţi au mai făcut probleme la noi în comună. Au mai bătut doi vecini. Acum doi ani, s-au dus la o familie din Merişani şi au scos sabia să-i taie pe băieţii acelei familii. Pe unul l-au tăiat la gât. Un alt băiat a avut mare noroc, că au nimerit cu sabia într-o ţeavă, altfel îi tăiau gâtul. Mai au un frate la fel de recalcitrant. Fraţii Tudorici mai făceau şicane în trafic în acea zonă, se credeau buricul pământului“, spune Luigi Ionescu, primarul comunei Merişani.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cei doi fraţi, aflaţi în arest de aproape patru luni, „au fost depăşiţi de un autoturism, lucru care i-a supărat în asemenea măsură încât au pornit în urmărirea acestui autoturism, deşi intenţia martorilor n-a fost de a se întrece cu ei, ci de a depăşi un şir mai lung de maşini. În faţa martorului, se afla autoturismul lui Cătălin Plăiaşu, care, fără voia sa, a fost prins în aceste manevre periculoase ale inculpaţilor“. Cătălin Plăiaşu a încercat la un moment dat să iasă din zona unde fusese blocat de agresori, însă nu a reuşit, acroşând o altă maşină. De fapt, Cătălin Plăiaşu a încercat să-l apere pe bărbatul care-i deranjase pe cei doi inculpaţi, arată procurorii, numai că aceştia au sărit la bătaie şi l-au lovit de zeci de ori cu pumnii în faţă.

Cei doi bătăuşi le-au cerut martorilor să plece. Mai mulţi oameni care au asistat la scena înfiorătoare s-au dus direct la secţia de poliţie din comuna Merişani, însă pe o altă rută, de frica cetăţenilor de etnie romă, care i-ar fi putut proteja pe cei doi huligani. Zona în care s-a produs evenimentul tragic este recunoscută şi pentru alte cazuri de şicane cu violenţă în trafic. Atât Mihai Tudorici, cât şi fratele Leonard, au un cazier bogat. În 2015 şi 2016, cei doi au bătut crunt alte două persoane, în două cazuri separate, fiecare dintre victime având nevoie de peste 50 de zile de îngrijiri medicale. S-au întocmit de fiecare dată dosare penale, numai că, după câteva luni victimele şi-au retras plângerile.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat