Oţetul aromatizat de usturoi, o alegere perfectă pentru o salată savuroasă. Cum îl prepari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Utilizat în bucătărie de mii de ani, usturoiul încă ne mai surprinde în reţete din ce în ce mai provocatoare. Oţetul aromatizat de usturoi este una dintre variantele care merită încercate pentru a da savoare salatelor.

Cea mai veche reţetă cu usturoi datează de prin anii 3000 i.e.n şi apare în scrierea cuneiformă. De atunci, bucătăriile lumii au inventat zeci de combinaţii de gusturi în care usturoiul dă o aromă inconfundabilă, ce-i drept, nu apreciată chiar de toată lumea, din cauza mirosului specific foarte puternic.

Ceva mai nouă în bucătăia românească este utilizatrea usturoiului în salate. Iată o recomandare sugerată de un specialist în fitoterapie: oţetul aromatizat de usturoi, dresingul de care s-ar putea să te îndrăgosteşti.

„Pentru a obţíne oţetul aromatizat, avem nevoie de  4-5 căţei de usturoi, tocaţi mare, o ceapă medie, toccată, 3-4 linguri de ghimbir proaspăt ras, 3-7 linguri de hrean proaspăt ras, oţet de mere, miere, boia dulce. Se pun într-un borcan ceapa, usturoiul, ghimbirul şi hreanul. Se adaugă oţeul încălzit cât să le acopere. Borcanul se aşează într-un loc călduros şi se lasă la macerat timp de între 21 şi 28 de zile. La final în lichidul obţinut se adaugă miere şi boia iute după gust. Rezultă un preparat cu gust puternic, picant, înţepător şi dulce“, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Oţetul aromatizat este excelent pentru salate, dar are şi calităţi terapeutice. „Este eficient pentru a ţine la distanţă răcelile şi gripele. Se administrează câte una-două  linguri la primul semn de răceală, apoi, repeat, la fiecare trei-patru ore ore până când simptomele dispar“, încheie Elena Badea.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie