O a treia victimă din accidentul de la Piteşti, în care a fost implicată o ambulanţă, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul morţilor a ajuns la trei în cazul accidentului de la Piteşti. FOTO Adevărul Piteşti

Numărul persoanelor care au murit în accidentul de circulaţie produs marţi la Piteşti a ajuns la trei. O ambulanţă a fost lovită puternic de şoferul unui autoturism BMW care circula cu viteză foarte mare

Două persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, marţi, dupa ce o ambulanţă BGS care transporta la dializă pacienţi s-a ciocnit cu un autoturism, la ieşirea din Piteşti spre Râmnicu Vâlcea.

Miercuri seară, încă una dintre victimele accidentului cu ambulanţă de la Piteşti a murit, unul din bolnavii din Salvare. Numărul oamenilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul de marţi a ajuns astfel la trei, informează România TV.

Între timp, şoferul vinovat, un tânăr de 25 de ani cu 4 clase, a fost arestat preventiv şi este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Acesta circula cu un autoturism BMW, cu viteză foarte mare, la ieşirea din Piteşti spre Râmnicu Vâlcea, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu ambulanţa care transporta şase pacienţi la dializă. Şi şoferul ambulanţei a fost rănit.

Pe aceeaşi temă

FOTO VIDEO O ambulanţă care transporta pacienţi la dializă, spulberată de un BMW. Două persoane au murit, alte şase sunt rănite

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul