Fostul primar al comunei Valea Danului, Vasile Nica, după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Vasile Nica, fostul edil-şef de la Valea Danului, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare într-un dosar cu subvenţii europene în agricultură, în care este acuzat de fraudă. Aseară, fostul primar a fost încarcerat.

Vasile Nica a fost acuzat, în noiembrie 2013, de fraude cu subvenţii europene în agricultură. Fostul edil a fost judecat sub acuzaţia de instigare la infracţiunea de fo­losire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri euro­­pene. Potrivit procurorilor, la 1 iunie 2007, inculpatul Gheorghe Pleşa, instigat de primarul de la Valea Danului, a solicitat sprijin financiar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Argeş, pentru o suprafaţă de 465,46 ha. Până aici, nimic grav, doar că la mijloc au fost şi declaraţii false. Dosarul a ajuns la Judecătoria Curtea de Argeş a cărei sentinţă a fost atacată la Curtea de Apel Piteşti, unde magistraţii au respins apelurile şi au menţinut decizia colegilor de la precedenta instanţă: 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare şi interzicerea drepturilor pe o perioadă de 3 ani, pentru primarul Vasile Nica şi doi ani cu executare pentru Gheorghe Pleşa.

Cei doi au fost reţinuţi, marţi, 11 februarie, şi duşi la Penitenciarul Colibaşi pentru a fi încarceraţi. Vasile Nica mai este judecat într-un alt dosar de corupţie în care este acuzat de abuz în serviciu, primire de foloase necuvenite şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete