EXCLUSIV Ce despăgubiri plăteşte statul pentru exproprierile de pe tronsonul 5 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la tronsonul 5 vor începe în primăvara anului viitor FOTO: Facebook/ Asociaţia Pro Infrastructură

CNAIR a finalizat exproprierile pentru o parte din tronsonul 5 (Curtea de Argeş-Piteşti) al autostrăzii Sibiu-Piteşti, pentru localităţile Bascov, Băiculeşti şi Merişani. Pentru alte patru localităţi, procedura de expropriere demarează la începutul lui 2021.

După cum ne-au confirmat în exclusivitate oficiali din cadrul CNAIR, pentru localităţile Bascov, Băiculeşti, Merişani a fost deja intabulat luna trecută coridorul de expropriere, decizia de expropriere fiind emisă la sfârşitul lunii septembrie. Suprafaţa totală de expropriat este de 2,9 milioane metri pătraţi, iar valoarea despăgubirilor ce va fi acordată proprietarilor de la bugetul de stat se ridică la 40,56 milioane lei.

Pentru celelalte patru localităţi de pe traseul tronsonului 5 al viitoarei autostrăzi (Budeasa, Curtea de Argeş, Mălureni şi municipiul Piteşti), în această lună a fost înaintat către Ministerul Transporturilor proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declanşarea procedurilor de expropriere. Proiectul a fost în consultare publică până pe 22 decembrie, iar pe 23 decembrie a fost trimis către ministerele avizatoare, respectiv  Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei

Pentru acest proiect de act normativ este necesară suma de 4,2 milioane lei, pentru un număr de 370 de imobile, în suprafaţă totală de 464.153 metri pătraţi.

Cumulat, valoarea despăgubirilor ce va fi plătită pentru tronsonul 5 se ridică la peste 44,7 milioane lei.

Surse autorizate din cadrul Ministerului Transporturilor ne-au precizat că lucrările la tronsonul 5 ar urma să începă cel târziu pe 1 mai 2021.

CNAIR SA a semnat pe 11 mai a.c. contractul „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km 122+950”, ofertantul câştigător fiind compania italiană Astaldi SpA. Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA, bani ce provin din fonduri europene nerambursabile.

Durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 120 de luni (10 ani). Traseul acestei secţiuni de autostradă începe în zona localităţii Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeş până la actuala centură a municipiului Piteşti.

Vă mai recomandăm şi:

Cătălin Drulă, la preluarea mandatului Transporturilor: Sper ca următorii zece ani să rămână, în poveşti, anii ăia în care România şi-a făcut autostrăzi

Autostrada Sibiu-Piteşti: Ultimul tronson în valoare de 5 miliarde lei a fost scos la licitaţie


 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul