Două persoane reţinute după ce au obţinut cu acte false împrumuturi de 480.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două persoane sunt cercetate pentru înşelaciune şi fals în acte FOTO: arhiva Adevărul

Două persoane din Piteşti şi Mărăcineni vor sta în arest preventiv timp de 30 de zile după ce au obţinut zeci de împrumuturi cu acte false. Prejudiciul stabilit de către procurori este unul foarte mare.

Cele două persoane sunt cercetate pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi uz de fals.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie – noiembrie 2021, trei persoane,  cu vârste cuprinse între 34 şi 55 de ani, cu complicitatea altor două persoane, de 45 şi 54 de ani, ar fi întocmit, în fals, şi folosit 46 de adeverinţe de salariat pe numele unor persoane, în calitate de beneficiari sau giranţi, prin care atestau faptul că acestea au calitatea de salariaţi, obţinând, astfel, 24 de împrumuturi de la o Casă de Ajutor Reciproc din Argeş. Prejudiciul este stabilit la suma de 480.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate documente cu valoare probatorie.

După administrarea probatoriului, în urma percheziţiilor efectuate în ziua de 25 ianuarie a.c., a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de un bărbat de 55 de ani, din Piteşti, şi faţă de un bărbat de 36 de ani, din Mărăcineni.

În cursul zilei de miercuri 26 ianuarie a.c., cei în cauză au fost prezentaţi  de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în faţa instanţei, iar Judecătoria Piteşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Vă mai recomandăm şi:

Cea mai mare pedeapsă aplicată în România pentru înşelăciune. Escrocul, foarte talentat la imitat voci

Cunoscut avocat ieşean, cetăţean de onoare al oraşului, ridicat de mascaţi şi dus la audieri

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare