De ce este nociv să ţipăm la copii. „O greşeală a copilului nu este o ocazie de a-l pedepsi, ci de a-l învaţă cum este bine“

Numeroşi specialişti consideră că a ţipa la copii şi a folosi injurii şi jigniri este la fel de nociv ca şi corecţia fizică. Ţipetele părinţilor sunt practic o formă de violenţă verbală şi afectează mult copiii pe plan emoţional.

După cum spune psihologul Cristina Mihăescu, ”destui părinţi se îngrijorează că le pot face rău copiilor atunci când ţipă la ei, dar, cu toate astea, aceiaşi părinţi ajung invariabil să ridice tonul la cei mici şi chiar să ţipe în destule cazuri. În funcţie de stilul familiei şi de personalitatea copilului, ţipatul îi face pe copii să fie neîncrezători sau temători”.

Copiii au nevoie să se simtă iubiţi, în siguranţă, apreciaţi şi să aibă şansa de a explora şi experimenta lucruri noi. Dacă unul dintre părinţi îi vorbeşte unui copil într-un mod care afectează oricare dintre nevoile sale, dezvoltarea sa emoţională poate fi afectată.

Dacă părinţii ţipă la copii când sunt nervoşi, atunci cei mici percep furia din tonul adulţilor şi li se face frică. În cazurile în care părinţii ţipă unul la altul, copiii se pot speria pentru că nu se mai simt în siguranţă. Dacă părinţii se critică unul pe celălalt de faţă cu copiii, pot pune în pericol încrederea celor mici în ei înşişi, întrucât fiecare părinte constituie o parte din ei. Dacă o familie este obişnuită să ridice tonul în aproape orice dialog, copilul din acea familie nu are şansa să înveţe cum să devină un bun ascultător şi cum să acorde o şansă şi altora să vorbească.

Sunt numeroase alternative la ţipat pe care le avem la dispoziţie atunci când dorim să comunicăm adecvat cu copilul. ”Părinţii trebuie să descopere că disciplina înseamnă să înveţi. Originea cuvântului disciplină este “a învăţa” astfel că o greşeală a copilului nu este o ocazie de a-l pedepsi, ci o ocazie de a-l învaţă cum este bine să procedeze. Este necesar şi ca părinţii să înveţe că modul în care disciplineaz are limite. Cu toate că respectarea regulilor este importantă, modul în care o facem contează cel mai mult. De exemplu, trebuie evitate situaţiile în care pedepsim copilul pentru că nu a respectat o regulă, deşi intenţia lui sau rezultatul obţinut au fost bune”, spune Cristina Mihăescu.

O alternativă la ţipete este explorarea propriilor emoţii. ”În unele cazuri este posibil ca stresul acumulat peste zi să fie cauza pentru care ţipaţi la copilul dumneavoastră. Atunci când părintele îşi cunoaşte propriile limite şi reuşeşte să îşi gestioneze emoţiile, comunicarea cu copilul va fi mai puţîn tensionată şi mult mai echilibrată. Trebuie de asemenea să reţineţi că dacă ţipaţi copilul nu ţine minte ce îi spuneţi. Deşi credem că uneori dacă ţipăm ne impunem şi transmitem ideea de autoritate, obţinem efectul invers. Persoana asupra căreia ţipăm va avea o reacţie involuntară şi inconştienţă de alertă. Mesajul nu va fi perceput, iar copilul nu îşi va aminti decât că v-aţi enervat şi ai ţipat, însă ceea ce ai încercat să îi spuneţi este posibil să nu fie bine înţeles sau ţinut minte. Este foarte important să vă reglaţi tonul vocii pentru a vă asigura că cel mic înţelege unde a greşit, cum altfel ar fi putut să acţioneze, fără a vă strica relaţia cu el. Nu în ultimul rând, nu uitaţi să vă cereţi scuze atunci când ţipaţi la copil. Chiar şi celor mai linişţiţi părinţi li se întâmplă să ridice tonul şi să se enerveze. După o ceartă sau ieşire nervoasă, amintiţi-vă să vă cereţi scuze astfel încât cel mic să înţeleagă că ţipetele nu sunt bune”, mai precizează Cristina Mihăescu.