Cum s-au trezit piteştenii puşi să dezbată pe marginea unui viitor stadion. „Cu sau fără pistă de atletism?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Stadioane moderne din fonduri CNI, pentru fotbal şi atletism", proiectul pus în dezbatere la Piteşti

Pentru că iniţiativa primarului de a construi un stadion fără pistă de atletism a generat  nemulţumiri, mai ales din partea sportivilor care s-au simţit lăsaţi pe dinafară, piteştenii s-au trezit în faţa a două obiective de investiţii distincte - stadion şi pistă - despre care trebuie să-şi dea cu părerea.

Înainte chiar de a ajunge în vreo dezbatere publică oficială, prima dintre iniţiativele anunţate de primarul Cristian Gentea - cea a unui stadion fără pistă de atletism, în locul actualei Arene Nicolae Dobrin care are şi această facilitate - a generat o serie de reacţii negative în mediul online - o parte dintre contestatari întrebându-se care ar fi raţionamentul unei asemenea variante, motiv pentru care, de câteva săptămâni edilul încearcă să justifice o asemenea soluţie. 

„Cred că propunerea pe care o am pentru stadion ajută foarte mult atletismul, în sensul că, dacă am face stadion cu pistă, doi ani de zile după ce începem lucrările, nu va exista pistă omologată în Piteşti. Am propus să modernizăm pista de încălzire din spate, să o facem cu opt culoare, să o omologăm la acelaşi nivel cu cea de pe central, după care să începem demolarea. În aceste condiţii, şi după demolarea stadionului, pentru atletism va exista pistă tot timpul. Echipa de fotbal va pleca în pribegie, ca să găsească unde să joace, dar atletismul rămâne. Facem dezbatere publică, să vedem ce vor piteştenii", a spus primarul.

Edilul s-a şi antepronunţat în privinţa rezultatelor dezbaterii. 

"Se ştie că toată lumea vrea stadion fără pistă. Iar ce nu s-a înţeles, banii nu sunt de la bugetul local, noi dezvoltăm infrastructura cu bani atraşi de la Compania Naţională de Investiţii. Dacă piteştenii vor stadion cu pistă, facem cu pistă, dacă nu vor cu pistă, facem fără", a mai spus primarul.

Ce nu spune edilul este că două investiţii dinstincte, una într-un stadion, cealaltă într-o pistă, înseamnă cheltuieli mai mari decât ar presupune înglobarea celor două obiective într-unul singur, chiar dacă, preponderent, finanţarea vine de la CNI. 

"Am lansat dezbaterea publică – Stadioane moderne din fonduri CNI, pentru fotbal şi atletism, la Piteşti! Cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii, administraţia intenţionează să construiască două obiective majore de investiţii", este anunţul făcut săptămâna trecută de primar. 

Stadion de categoria UEFA 4

Iată cum sună prezentarea obiectivelor:

Stadionul de fotbal ”Nicolae Dobrin” -  stadion de categoria UEFA 4, pe care se vor putea desfăşura inclusiv meciuri internaţionale  (Champions League, Europa League, Campionatele Europene), având o capacitate de 15 000 de spectatori (tematică de culori alb-violet), suprafaţa terenului de joc mixtă (hibrid grass) şi sistem de iluminare a faţadei prin tehnologie LED, care să permită iluminarea arhitectonică a stadionului în culorile echipei gazdă, un muzeu al clubului cu spaţiu pentru trofee şi un magazin de prezentare al FC Argeş de 175 mp. Printre dotări se vor regăsi: sală de forţă de minimum 500 mp, două săli pentru saună, sală de recuperare, cabinet medical, cabinet antidoping, tribune cu locuri individuale structurate pe sectoare şi inele, locuri pentru spectatorii cu handicap locomotor şi însoţitorii acestora, foaier de primire cu garderobe şi puncte comerciale, sală de antrenament multifuncţională, spaţii dedicate mass-media, loje destinate VIP, spaţii de alimentaţie publică, săli de conferinţă, birouri etc.

Cum s-au trezit piteştenii puşi să dezbată pe marginea unui viitor stadion UEFA - 4.

 

Stadionul nou de atletism ultramodern, omologat pentru competiţii internaţionale. Stadionul de atletism va fi dotat cu instalaţie de nocturnă, echipament de pistă ultramodern (block - start, garduri, cronometraj electronic), pistă alergare standard, tribune pentru spectatori parţial acoperite, vestiare cu grupuri sanitare şi duş, spaţiu de depozitare, birouri etc.

Cum s-au trezit piteştenii puşi să dezbată pe marginea unui viitor stadion UEFA - 4.

"Pe lângă stadionul de atletism, în exteriorul stadionului de fotbal se va realiza încă o pistă de încălzire pentru sportivii care iau parte la competiţii de atletism. Prin realizarea acestor proiecte majore de infrastructură pentru sportul argeşean, oraşul nostru s-ar impune precum un centru important pentru desfăşurarea activităţilor sportive din imediata zonă a capitalei României! Piteştenii sunt aşteptaţi să îşi exprime opinia prin vot în secţiunea e-sondaje de pe site-ul Primăriei Municipiului Piteşti", mai explică primarul. 

Întrebarea la care trebuie să răspundă piteştenii este următoarea: Sunteţi de acord ca proiectul propus de administraţie şi finanţat de Compania Naţională de Investiţii să fie dezvoltat la Piteşti?

   

Opiniile şi sugestiile pot fi trimise, prin e-mail, la adresa primaria@primariapitesti.ro, la subiectul mesajului fiind recomandată menţiunea „Opinii şi sugestii Stadioane”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Marş cu vuvuzele. Piteştenii protestează şi luni seara faţă de noile restricţii VIDEO

Prefect: Protejarea binelui comun nu se obţine prin proteste haotice, scandări xenofobe şi arderea măştilor VIDEO

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani