Cum poţi scăpa prin mijloace legale de executarea silită pornită de creditorii bancari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executarea silită este o spaimă pentru mulţi datornici. Există, cu toate acestea, mecanisme legislative prin care se poate scăpa de executarea silită pornită de creditorii bancari. Iar perimarea este una dintre aceste căi legale.

După cum precizează avocatul Cristina Leţu, ”Creditorul nu ar trebui să lase prea mult timp să treacă pentru a face acte de executare, pentru că altfel poate pierde dreptul de a mai recupera datoriile de la debitori. Concret, perimarea executării silite reprezintă lăsarea unui dosar de executare silită în nelucrare timp de minimum şase luni”.

Altfel spus, dacă aveti un credit şi banca omite să vă execute mai mult de jumătate de an (de exemplu, nu primiţi scrisori de la executorul judecătoresc, bunurile nu sunt vândute, conturile nu sunt blocate), există şanse să scăpaţi în totalitate de returnarea creditului.

Primul pas ar fi să verificaţi dosarul de executare silită la biroul executorului judecătoresc, iar dacă se constată că în ultimele şase luni nu sunt acte de executare la dosar, precum cele menţionate mai sus, este foarte posibil să fi intervenit perimarea.

”Pentru a opera perimarea executării silite, se va formula o cerere de contestaţie la executare care se va depune direct la instanţa de judecată. De exemplu, debitorul a cumpărat un apartament prin credit ipotecar de la o unitate bancară, iar urmare a căderii pieţei imobiliare nu a mai avut posibilitatea să achite ratele. Banca a început executarea silită în anul 2014 şi în 2016 apartamentul a fost vândut la licitaţie publică, însă din suma obţinută nu s-a putut recupera decât o parte din valoarea creditului astfel că, pentru diferenţa rămasă, creditoarea a continuat executarea prin blocarea conturilor debitorului. Cu toate acestea, executorul judecătoresc a omis să verifice dacă debitorul mai are conturi active. Deoarece consumatorul nu mai avea bani în cont nici pentru achitarea comisioanelor bancare, conturile au fost închise de bănci, iar poprirea conturilor a rămas fără efecte”, mai spune Cristina Leţu.

Dar blocarea unor conturi inexistente nu este poprire, ci cel mult intenţie de poprire, nefiind aşadar act de executare propriu-zis, iar aceste argumente pot fi folosite în instanţă.

Odată ce se dovedeşte că executarea silită este perimată, instanţa va constata prescrierea creditului, deoarece au trecut mai mult de trei ani de la ultima plată voluntară a consumatorului.

În mod normal, executarea silită împiedică îndeplinirea termenului de prescripţie dar, în acest caz, executarea perimată nu se ia în calcul.

”Drept urmare, când se invocă perimarea executarii silite, instanţa de judecată va admite cererea şi va anula executarea silită”, mai precizează avocatul Cristina Leţu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil