Cum i-a inspirat serialul „Prison Break” pe doi deținuți români. Obiectul casnic de care s-au folosit ca să evadeze

0
Publicat:

Doi deținuți au fost transferați la Penitenciarul Spital Mioveni pentru a primi tratament medical, iar în acest timp au încercat să evadeze. Au săpat o gaură, de 60 de centimetri, în peretele camerei, cu ajutorul unei linguri. Dosarul a fost închis pentru că faptele s-au prescris.

Spitalul Penitenciar Mioveni Foto: anp.gov.ro

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 9 spre 10 iulie 2018, cei doi fiind surprinși de agenţii supraveghetori din cadrul penitenciarului în timp ce încercau să evadeze din camera de deţinere. În 2022, aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evadare. 

Tiberius Lăcătuș și Gheorghe Mihai s-au cunoscut în timp ce se aflau în executarea unor pedepse la Penitenciarul Spital Mioveni. Inspirați, cel mai probabil, din serialul american „Prison Break”, cei doi au pus la cale un plan de evadare. S-au folosit de obiecte metalice și au făcut o gaură în peretele toaletei, din interiorul camerei în care se aflau cazaţi, cu intenția de a evada.

Agenţii de penitenciar i-au surprins în timp ce dislocau o bucată de zidărie din peretele grupului sanitar. Deținuții săpau în peretele camerei cu ajutorul unei linguri şi a unui suport metalic luat de la chiuvetă. Înainte ca planul lor să fie năruit,  aceștia reușiseră să facă o groapă în lungime de 60 de cm.

Exista o gaură rezultată în urma dislocării tencuielii şi a bolţarilor, aceasta având o lungime de 60 cm, o lăţime de 30 cm, cu adâncimile de 41 cm în partea stângă şi 20 cm în partea dreaptă”, se arată în rechizitoriu.

În urma verificărilor, „s-a constatat că la baza peretelui, sub gaura formată exista o grămadă de moloz, iar pe aceasta se afla o lingură ruptă, un obiect metalic îndoit şi o bucată de material textil”, se mai arată în rechizitoriu.

Deținuții au fost iertați de instanță

Inculpații nu și-au recunoscut faptele. Unul dintre ei a spus că își dorea să iasă în curtea unităţii de deţinere pentru a se plimba, iar celălalt pentru a distruge bunurile din penitenciar. A susținut în fața procurorilor că era nemulţumit de condiţiile de detenţie şi că dorea să fie mutat în altă unitate.

Conducerea Penitenciarului Spital Mioveni susține că în momentul producerii incidentului, deţinutul Tiberius Lăcătuş se afla în regim de detenţie de maximă siguranţă, iar deţinutul Gheorghe Mihai se afla în regim de detenţie închis. În prezent, deținuții sunt încarcerați în Penitenciarul Aiud și Arad.

Inculpații au scăpat de acuzații după ce Judecătoria Pitești a încetat procesul penal, în data de 9 noiembrie 2023, pentru că faptele s-au prescris. Decizia nu este definitivă. Instanța a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la 10 iulie 2023. Dosarul s-a plimbat aproape 4 ani pe la anchetatori, până în mai 2022 când a fost trimis în judecată. Timp de un an și jumătate a stat și la Judecătoria Pitești, fiind schimbat completul de judecată de două ori. 

Au mai încercat să evadeze în trecut

Fiecare dintre ei a mai încercat să evadeze, în trecut, din centre de reţinere şi arestare preventivă. Tiberius Lăcătuș chiar a reușit să scape, în 2015, împreună cu alte trei persoane, din sediul unui centru, prin îndoirea şi dislocarea gratiilor de la fereastra unde aveau loc activităţi recreative. Inculpații au fost prinși ulterior.

Celălalt deținut, Gheorghe Mihai, a încercat să evadeze și el dintr-un centru de reținere, împreună cu o altă persoană. Au dislocat cărămizile din zona ferestrei cu ajutorul piciorului şi platbandei patului, dar au fost depistați la timp de polițiști.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă