Cum a ajuns un CD cu manele proba-cheie în dovedirea furtului unei maşini. Greşeala hoţului beat şi fără permis auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 30 de ani din Argeş este în arest la domiciliu de la jumătatea lunii octombrie după ce a furat în aceeaşi noapte două maşini pe care le-a condus băut şi fără permis. Un CD cu manele este proba-cheie din dosar.

Alin Andrei Ionescu este acuzat de conducere fără drept, refuz de prelevare de probe biologice şi furt în scop de folosinţă. Iniţial, pe 14 octombrie, la o zi după dublul furt, magistraţii Judecătoriei Piteşti au decis ca acesta, deşi e recidivist şi are multe furturi la activ, să fie cercetat în libertate sub control judiciar. Numai că procurorii Parchetului Judecătoriei Piteşti au făcut apel, iar pe 22 octombrie Tribunalul Argeş a decis ca Alin Andrei Ionescu să fie plasat în arest la domiciliu.  

Concret, după cum spun procurorii în rechizitoriu, pe 13 octombrie un bărbat a sesizat Poliţia Argeş că în noaptea de 12 spre 13 octombrie i-a fost furat autoturismul, o Dacie Solenza pe care o încuiase cu telecomanda pe o stradă din apropierea Gării Sud Piteşti. Tot pe 13 octombrie, un bărbat din comuna argeşeană Leordeni a sesizat Poliţia Topoloveni că în aceeaşi noaptea de 12 spre 13 octombrie, „în intervalul orar 2.30-5, autori necunoscuţi i-au sustras autoturismul marca Fiat Punto ce se afla parcat în curtea locuinţei sale, autoturismul fiind descuiat cu cheile în contact”.

În dimineaţa zilei de 13 octombrie, un echipaj al Poliţiei Ştefăneşti l-a depistat pe Alin Ionescu la volanul autoturismului Fiat Punto, conducând cu o mână şi cu alta ţinând o sticlă de bere. Cum bărbatul mirosea puternic a alcool, poliţiştii l-au condus la Spitalul de Geriatrie şi Boli Cronice din Ştefăneşti pentru a îi fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Numai că bărbatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice.

Audiat de poliţişti, Alin Ionescu le-a declarat că în noaptea de 12 spre 13 octombrie a băut două beri şi o sticlă de vin, recunoscând că a furat doar autoturismul Fiat Punto, fără se menţioneze ceva şi de autoturismul Dacia Solenza furat din Piteşti. Poliţiştii au descoperit şi că Alin Ionescu avea permisul de conducere anulat şi nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Tot în dimineaţa zilei de 13 octombrie, un echipaj de jandarmi a descoperit pe raza comunei Căteasca o Dacie Solenza abandonată şi cu multiple avarii în partea frontală.

Pe timpul cercetării în cazul autoturismului Fiat Punto furat, poliţiştii au găsit în habitaclu un CD intitulat „Iubesc manelele volumul 2”, pe care proprietarul Daciei Solenza furate l-a recunoscut ca fiind sustras din autoturismul său. Ulterior, pe CD-ul cu manele au fost găsite şi amprentele lui Alin Ionescu, aceasta fiind o probă-cheie în dosar.

Pe parcursul cercetărilor a fost identificat un martor din Piteşti care le-a declarat poliţiştilor că în noaptea de 12 spre 13 octombrie l-a luat la ocazie pe Alin Ionescu, pe care l-a transportat până în apropierea locului de unde a fost sustras autoturismul Fiat Punto.

Alin Ionescu are mai multe dosare pe rol pentru furtul de maşini şi condusul lor sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu