Constantin Nicolescu a fost demis de la şefia CJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Nicolescu a fost demis de la şefia CJ Arges

Prefectul Cristian Soare a semnat, în această dimineaţă, ordinul de revocare a lui Constantin Nicolescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş

Săptămâna trecută, Cristian Soare a solicitat secretarului general al judeţului, Viorica Răducanu, emiterea unui referat privind motivele legale de încetare a mandatului, document în baza căruia să emită ordinul privind încetarea mandatului lui Constantin Nicolescu la şefia CJ. În răspunsul său, secretarului judeţului a explicat că nu poate întocmi raportul, întrucât legea nu prevede pierderea funcţiei de preşedinte de consiliu judeţean în cazul conflictului de interese.

Pe de altă parte, reprezentanţii ANI au atras atenţia că prefectul este obligat să pună în aplicare decizia ÎCCJ, în caz contrar fiind pasibil de sancţiuni, invocând prevederea potrivit căreia "fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective".

Prefectul de Argeş a semnat, în această dimineaţă, ordinul de revocare a lui Constantin Nicolescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, însă, din cauza tensiunilor din USL, care atrag probabilitatea foarte mare ca PNL să iasă de la guvenare, s-ar putea ca, tot săptămâna aceasta, Cristian Soare să fie înlocuit de la conducerea Instituţiei Prefectului.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”