Cine este eroul care a murit salvând de la înec o femeie şi pe fiica ei: „Era un om de toată isprava, apreciat de toată lumea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ciureanu avea doar 30 de ani FOTO: pagina personală Facebook

Tânarul care şi-a pierdut viaţa marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a salvat o femeie şi pe fiica ei de la înec, avea doar 30 de ani şi se căsătorise în urmă cu doi ani. Originar din satul Stroeşti,  comuna argeşeană Muşăteşti, Adrian Ciureanu era un tânăr de toată isprava, iubit de întreaga comunitate.

Adrian Ciureanu venise la mare împreună cu soţia Alina, cu o verişoară şi nepoţii acesteia şi a murit marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a sărit în apă pentru a salva de la înec o mamă şi pe copilul ei.

Femeia intrase în apă cu fiica de numai câţiva ani, deşi era steag roşu şi înotul era interzis. Când apele furioase le-au acaparat pe cele două, mama a început să ţipe după ajutor, iar doi bărbaţi s-au aruncat să le salveze. Femeia şi fetiţa au fost scoase din valurile puternice, dar unul dintre salvatori, Adrian Ciureanu, n-a mai ieşit la mal, plătind cu viaţa acest gest absolut impresionant.

După cum spune Constantin Oancea, primarul comunei Muşăteşti, Adrian era „un om de toată isprava, foarte isteţ, apreciat de toată lumea, cu un suflet mare, un tânăr ambiţios”.

Adrian Ciureanu lucra la o firmă de construcţii din Piteşti şi de curând îşi cumpărase împreună cu soţia o casă în comuna Băbana, aflată la 10 kilometri de Piteşti. Colegii soţiei sale au început o campanie de strângere de fonduri pentru ajutarea familiei greu încercate.

„Haideţi să facem un gest pentru familie, în această perioada de post al Adormirii Maicii Domnului! Contul este al soţiei lui Adrian, oferit şi confirmat de colegii doamnei de serviciu!“, a scris pe Facebook un cunoscut postând fotografia de mai sus, cu numărul contului în care pot fi donaţi bani.

Adrian Ciureanu era fiul unui angajat al Primăriei Muşăteşti, tatăl acestuia fiind paznic al instituţiei.

Filofteia Georgescu, o vecină din Stroeşti a lui Adrian Ciureanu, ne-a declarat: „Era un băiat bun de pus la rană, probabil cel mai blând şi săritor om pe care l-am cunoscut vreodată. El era mereu săritor şi îi ajuta pe cei care aveau nevoie de el. Era foarte bucuros că reuşise în această vară să îşi ia o casă la Băbana cu soţia. Păcat de tinereţea lui, de soţie şi de familie... Sunt înmărmurită”.

Citeşte şi:

VIDEO Intervenţie dramatică de salvare dincolo de geamandură. Acţiunea salvamarilor, filmată cu camera acvatică

Drama tinerei care şi-a văzut soţul-erou înghiţit de valuri la Mangalia: „Fugea în urma salvamarilor transfigurată de durere şi de spaimă“

Femeia şi copilul scăpaţi de la moarte în Mangalia au fugit printre umbrele în timp ce salvatorul lor se îneca. Salvamar: „Aşa se întâmplă în aproape toate cazurile“

Tânărul dispărut la Mangalia, scos de valuri pe ţărm. Şi-a pierdut viaţa încercând să salveze de la înec o femeie şi pe copilul acesteia

Mitul care ucide: liniştea şi calmul înşelător al înecului sau cum mor copiii lângă părinţi

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat