Chioşcurile fără forme legale, ridicate de pe domeniul public al Piteştiului. Aproape 400 de construcţii provizorii împânzesc oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Primăria Piteşti

Primăria Municipiului Piteşti a efectuat o verificare a celor aproximativ 380 de construcţii provizorii situate pe domeniul public al municipiului Piteşti şi a început ridicarea celor care nu mai deţin forme legale de ocupare a spaţiului.

Au fost identificate 30 de „chioşcuri” care nu mai deţin forme legale de ocupare a domeniului public.

Pentru acestea, conform procedurii aprobate, a fost efectuată verificarea situaţiei juridice a terenurilor pe care sunt amplasate, precum şi a situaţiei juridice şi tehnice a construcţiilor provizorii.

"Până la data prezentă, pentru 21 de construcţii provizorii la care aspectele anterior menţionate au fost clarificate s-a întocmit şi transmis la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului documentaţia de ridicare a chioşcurilor pentru eliberarea, salubrizarea şi îmbunătăţirea aspectului urbanistic al domeniului public", precizează Primăria Piteşti.

Acţiunea de verificare continuă

Din data de 22.09.2021, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului a început ridicarea efectivă a construcţiilor provizorii şi eliberarea domeniului public aferent.

Chioşcurile fără forme legale, ridicate de pe domeniul public al municipiului Piteşti

Acţiunea de verificare se află în derulare şi pentru celelalte nouă construcţii provizorii rămase, procedura de ridicare urmând a se finaliza în perioada imediat următoare, când va fi pusă în aplicare de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti.

Chioşcurile fără forme legale, ridicate de pe domeniul public al municipiului Piteşti

Vă recomandăm să mai citiţi:

„O fi de la încălzirea globală”. Reacţia Salvamont Argeş după ce un american echipat sumar a fost găsit ghemuit în cort, în Custura Sărăţii

Dosare penale deschise în Argeş pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale

Mai multe pentru tine:
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase