Beneficiile neştiute ale vinului alb. Studii multiple au arătat că licoarea bahică revigorează ţesutul pulmonar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studii efectuate de numeroşi cercetători au dovedit că vinul alb – consumat în cantităţi moderate – aduce numeroase beneficii organismului. Spre deosebire de vinul alb spumant şi de şampanie, vin alb veritabil se face folosind atât sucul de struguri, cât şi pulpa lor, care este foarte sănătoasă.

Util în prevenirea blocajelor arteriale

„Există mai multe studii ce au evidenţiat, în anii din urmă, că vinul alb, băut cu moderaţie, poate fi benefic pentru organism. De exemplu, studiul «IN VINO VERITAS», derulat de-a lungul unui an şi prezentat la o întâlnire a Societăţii Europene de Cardiologie, a relevat că băutorii unui anumit tip de vin alb care fac exerciţii fizice de două ori pe săptămână şi-au îmbunătăţit semnificativ nivelul de colesterol. Un alt studiu, efectuat la Universitatea americană Buffalo, evidenţiază beneficiile consumului de vin alb asupra ţesutului pulmonar”, spune, pentru „Adevărul“, Marinela Ardelean, autor al volumului The Wine Book of Romania şi preşedinte al RO Wine – cel mai important festival de vinuri din România.

După cum ne-a precizat Marinela Ardelean, „un studiu referitor la efectul antioxidant al tyrosol-ului şi hydroxytyrosol-ului din vinul alb a relevat că vinul alb este la fel de util ca şi cel roşu în ceea ce priveşte îmbunătăţirea funcţionării inimii şi prevenirea blocajelor arteriale. Desigur, de aceste beneficii se pot bucura doar cei care beau cu moderaţie, cel mult un pahar de vin alb pe zi”.

 Conţine un nivel ridicat de antioxidanţi

O universitate din Turcia a comparat beneficiile antioxidanţilor din vinul roşu, din vinul alb şi din sucul de struguri. Această universitate din Ankara a descoperit că, deşi vinul roşu şi sucul din struguri roşii conţin niveluri mai ridicate de antioxidanţi, nu protejează celulele cu o eficienţă mai mare decât cea a vinului alb. Vinul alb poate înlesni evacuarea toxinelor din ficat şi uşurează respiraţia. În cazuri uşoare de gripă sau răceală, poate fi folosit pentru a spori capacitatea de apărare a organismului.

Consumul de vin alb te ajută să eviţi durerea de cap de a doua zi, previne greţurile, senzaţia de iritare şi nervozitatea provocate de mahmureală. De ce? Pentru că băuturile închise la culoare conţin mai multe chimicale care rezultă din procesul de fermentaţie.

Cât vin trebuie să bem

După cum au consimţit majoritatea experţilor medicali, consumul zilnic nu trebuie să depăşească 300 mililitri, chiar dacă pe etichetă se arată un conţinut scăzut de alcool în vin.

Pentru femeile care nu au probleme cardiovasculare sau nevroze, consumul recomandat este de 50-70 mililitri de vin sec, înainte de masa de prânz.

De asemenea, doza sănătoasă de vin demisec, consumată seara, cu o oră şi jumătate înainte de cină, este de 50-70 mililitri.

Dacă cineva serveşte dejunul la ora 12.00-12.30, de exemplu, când este minimum de glicemie, persoana nu trebuie să se consume mai mult de 50 de mililitri în timpul mesei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie