Bărbat de 50 de ani înjunghiat într-un bloc din Pitești. Sunt doi suspecți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 50 de ani a fost înjunghiat luni, într-un bloc din Pitești. Două persoane, un bărbat și o femeie, sunt bănuite de săvârșirea faptei. A fost deschis dosar penal pentru tentativă de omor.

Victima agresiunii a primit îngrijiri medicale. FOTO SJU Pitești

Polițiștii piteșteni au fost sesizați luni prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la o posibilă stare conflictuală, la un bloc de locuințe de pe raza municipiului Pitești.

„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, constatând că un bărbat, de aproximativ 50 de ani, ar fi suferit leziuni, posibil provocate cu un obiect tăietor-înțepător, acesta fiind în stare de inconștiență”, precizează Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Inițial, IPJ Argeș a anunțat că la fața locului a fost identificată o femeie de 22 de ani, bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia polițiștilor. Ulterior, oamenii legii au precizat că au fost depistate două persoane, bărbat și femeie, bănuite de săvârșirea faptei.

Victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Se fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

„În urma verificărilor preliminare, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, cercetările fiind desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș", explică IPJ Argeș.

Agresiunile deosebit de violente, tot mai dese în Argeș

Agresiunile deosebit de violente au devenit tot mai dese în ultima vreme în județul Argeș. 

În data de 9 august 2022, o întreagă familie a fost ucisă de un bărbat în vârstă de 50 de ani. După ce a omorât cinci persoane (soţia, fiica în vârstă de 5 ani, cei doi socrii şi un cumnat) a lăsat cadavrele într-o baltă de sânge şi a fugit de la faţa locului.

Oamenii legii l-au găsit pe invidivul cu un handicap, într-o pădure din apropierea comunei Bascov, judeţul Argeş.

Alarma a fost dată de un membru al familiei, soțul femeii ucise, în momentul în care a sosit acasă, iar de urgenţă a sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi poliţiştii.

Din nefericire, pentru cele cinci persoane nu s-a mai putut face nimic. Decesele au fost confirmate, iar cadavrele prezentau mai multe plăgi prin înjunghiere la nivelul corpului.

Suspectul, fratele femeii cu probleme psihice, a fost reţinut şi condus la audieri pentru a se identifica cum a stat situaţia de fapt.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă