Bărbat cu antecedente penale, reținut pentru furt din bagaje și arestat preventiv

0
Publicat:

Un bărbat din Argeș a fost reținut de polițiști pentru furt comis în stare de recidivă și prezentat duminică în fața instanței, care a decis cercetarea lui în arest preventiv.

Este recomandat să nu lăsați bagajele în grija unor necunoscuți. FOTO Facebook Poliția Română

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat sâmbătă cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt (două acte materiale), aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, și au reținut un bărbat de 62 de ani, din Pitești, cu antecedente penale.

Individul a profitat de neatenția unor călători și a dat iama în bagajele oamenilor.

Din probatoriul administrat în cauză, s-a stabilit că în zilele de 3 și 4 noiembrie 2022, cel în cauză ar fi sustras din bagaje, sume de bani, cauzând un prejudiciu de 250, respectiv 170 de lei. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță”, explică Biroul de presă al IPJ Argeș.

Duminică, 6 noiembrie, individul a fost prezentat în fața instanței de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, pentru probarea întregii activități infracționale”, explică IPJ Argeș.

Recomandări ale poliţiştilor pentru o călătorie în siguranţă:

Poliția Română recomandă ca, mai ales în staţiile de cale ferată, aerogări sau porturi, să vă asiguraţi banii, bagajele sau alte valori atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete ori în alte puncte aglomerate, pentru a preveni furturile de bagaje şi din buzunare.

Priviţi întotdeauna în jurul dumneavoastră când scoateţi banii! Nu expuneţi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi observaţi reacţia persoanelor din jur când manipulaţi valori. Nu lăsaţi servieta sau bagajele nesupravegheate, pe scaun, în compartiment, pe culoarul vagonului ori în sălile de aşteptare! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!”, explică Poliția Română.

Dacă discutaţi cu persoane necunoscute în timpul călătoriei ori aşteptați în gări şi aerogări, cel mai bine este să nu oferiți detalii despre bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră.

Nu lăsaţi în bagajul de cală bunuri sau obiecte de valoare! Pe drumul către şi de la aeroport sau gară, folosiţi serviciile de taximetrie autorizate! Solicitaţi şi păstraţi bonul fiscal! Nu acceptaţi să fiţi transportaţi de persoane care vă abordează spre a vă oferi servicii de taximetrie!”, recomandă oamenii legii.

Poliția recomandă ca în cazul în care aţi fost martorul ori victima unei infracţiuni, să vă adresaţi urgent celei mai apropiate unităţi de poliţie transporturi.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea