Baia terapeutică cu verbină, pentru un somn liniştit. Cum o pregăteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Fiecare dintre noi a avut, măcar ocazional, probleme cu somnul şi a simţit pe propria piele cât de neplăcute sunt problemele asociate unei odihne insuficiente.

Insomnia reprezintă o tulburare a somnului care se manifestă prin reducerea duratei şi/sau a profunzimii lui.

Deşi aparent o tulburare banală, lipsa somnului afectează întreaga viaţă, cauzând la boli de inimă, diabet, dereglări hormonale, depresie, anxietate, dar şi probleme care depăşesc sfera afecţiunilor medicale, pentru că ne afectează capacitatea de a lua decizii, de a realţiona la stimuli şi de a munci.

Din aceste motive, tulburările de somn necesită o atenţie specială, iar măsurile se iau din timp, înainte ce efectele insomniei să ne dea viaţa peste cap.

Desigur, găsim în farmacii o serie de medicamente care ne ajută să dormim, dar există şi soluţii naturiste, prin care putem obţine, mult mai simplu, un somn odihnitor. Plantele cu efect somnifer sunt numeroase: levănţică, tei, păducel, talpa gâştii, valeiană, trifoi etc. Pot fi administrate individual, sub formă de infuzii, sau în diverse combinaţii, însă doar după ce consultăm un specialist.

Baia care te adoarme

Şi verbina, plantă cunoscută popular sub denumirile Iarbă Crucii, Iarbă Porumbelului, Iarbă Sfântă, Iarbă Sacră, Verbină albastră sau Sporici are un astfel de efect.

Specialiştii în fitoterapie recomandă baia terapeutică cu această plantă.

„Este indicată în tulburări de somn şi durează 10-30 de minute. Se fac băi complete cu infuzie combinată de verbină cu o ora înainte de culcare. Infuzia se obţine din două mâini de plantă care se pun la macerat în doi litri de apă la temperatura camerei”, precizază Elena Badea, administratorul site-ului infuziedesanatate.ro

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani