Anunţul despre turişti urmăriţi pe munte de o persoană cu o seringă care i-a pus pe jar pe jandarmii argeşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sesizare cel puţin ciudată, venită duminică din Munţii Făgăraş, a mobilizat jandarmii argeşeni care au urcat degeaba până la nord-est de vârful Negoiu.

S-a întâmplat după ce un grup de turişti aflat pe un traseu montan s-a speriat şi a cerut ajutorul Salvamont care a apelat la jandarmii montani pentru intervenţie.

"În urma unei solicitări venite de la Salvamont, o patrulă de jandarmerie din cadrul postului montan Arefu a fost direcţionată către zona Lacului Călţun. Apelantul a transmis că se afla cu un grup de persoane pe traseul marcat cu cruce albastră, iar în timp ce se deplasau pe traseu au fost ameninţaţi de o persoană cu o seringă", prezizează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş.

Când au ajuns la locul indicat, jandarmii au rămas uimiţi de ce au constatat: nici urmă de seringă şi, în plus, un scenariu scornit dintr-un film horror.

"Jandarmii au identificat persoana despre care s-a pretins că a fost agresivă. În realitate, bărbatul a observat o persoană din grup că nu se simte bine şi a vrut să-i acorde ajutor, dar aceştia s-au speriat si au cerut ajutor autorităţilor. Bărbatul a fost controlat, dar asupra lui nu s-a găsit niciun obiect periculos sau interzis", mai precizează IJJ Argeş.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate