Alegeri locale 2016. Cum se vede scrutinul electoral la doi paşi de birt: „Legea asta, că nu ai voie să bei lângă secţiile de votare, e tâmpită“
0Pentru cei obişnuiţi să bea o tărie sau o bere la primele ore ale dimineţii în localurile de cartier din Piteşti, alegerile locale 2016 reprezintă un motiv de tristeţe. Şi asta pentru că în ziua votării, conform legii, distribuirea de băuturi alcoolice este interzisă pe o rază de 500 metri de secţia de votare, inclusiv în magazine şi supermarketuri.
„Nici să mai bem nu ne mai lasă politicienii ăştia”
Primul popas, în cartierul Popa Şapcă, acolo unde, zid în zid cu supermarketul Profi, e o terasă micuţă foarte căutată de pasionaţii de alcool matinal. Numai că de data asta, peisajul pare desprins dintr-o piesă de teatru de Eugen Ionescu. Doi bărbaţi cu feţe buhăite şi bărbi cu vechime mai mare de trei zile stau la o masă şi beau apă plată cu rictusuri ce trădează dorul de alcoolemie. E de abia 8.24 dimineaţa. Tentativa de imortalizare a momentului este detectată şi "tratată" cu două feţe încruntate. Convinşi, până la urmă, de intenţiile paşnice ale reporterului, cei doi sunt de acord să stea puţin de vorbă. Cu un amendament, fără drept de recurs: „Să nu ne faci poze!”.
Cel mai slab dintre ei pare să persifleze condiţiile meteo (afară sunt deja 20 de grade): are o geacă kaki roasă prin mai multe locuri pe sub care are un pulover roşu decolorat. Dacă ar fi trăit în America, ar fi putut fi luat drept un veteran ratat al războiului din Vietnam.
Îşi declină doar prenumele: Silviu. „Nu spun numele de familie, că nu am chef să citească nevastă-mea prin ziar de mine”, îmi spune răsfirându-şi degetele de la mâini. „Nu o să vină lumea la vot. Nu mai ai cu cine. Toţi vrea să fure. Locuri de muncă nu face niciunu', dar vor să îi votăm. În cartieru’ ăsta şi în încă două din Piteşti nu avem niciun mijloc de transport... E normal? ”, spune Silviu, după care continuă: „Şi acu’ mai e şi legea asta tâmpită că nu ai voie să bei dacă eşti aproape de secţiile de votare.”
Colegul său de masă, un tip cu burtă parcă setată pentru bere, intervine în discuţie, fără să îşi dea numele: „Nici să mai bem nu ne mai lasă politicienii ăştia. Am fost mai devreme aici la market, vream să iau două beri şi mi-au arătat afişu’ că e nu ştiu ce lege şi că nu se vinde alcool toată ziua. Ce tâmpenie! Păi ce, îmi ia alcoolemia când mă duc la vot? Şi chiar nu o să mă duc, uite aşa de-al naibii!”
Cei doi chiar s-au enervat. E timpul să îi las în supărarea lor şi să caut alte birturi. Fără interdicţii.
„E bine că e băutura ieftină”
În următoarele douăzeci de minute am ghinion. Rătăcesc pe mai multe străzi şi dau peste alte trei terase unde nu se poate bea alcool şi cu clienţi fără chef de vorbă. Parcă m-am teleportat fără voie în vremea prohibiţiei din anii ’20 din Chicago. Dacă prin reducere la utopic ar mai fi trăit, Al Capone ar fi făcut afaceri bune cu alcool la Piteşti pe 5 iunie 2016.
Ajung în Piaţa Ceair, cea mai mare din oraş, „pântecele Piteştiului”, ca să-l parafrazez pe Zola. Pe aici prin zonă nu e nicio secţie de votare şi teoretic ar trebui să găsesc un birt cu dezlegare la alcool. Şi chiar dau peste unul de dimensiuni reduse, pe strada Mihai Eminescu. Trei mese înalte înăuntru şi două afară. Fără scaune. Nu e „fast-food”, ci mai degrabă „fast-drink”. Înăuntru se bea bere ca într-o zi normală. Încerc să abordez doi clienţi, dar sunt refuzat scurt şi ferm. Ies afară. La masa din dreapta, un bărbat trecut de 60 de ani tocmai şi-a băut jumătate din „suta” de coniac servită într-un pahar fugit parcă din vremurile comuniste. Lângă pahar, o porţie zdravănă de mititei cu muştar. Un mic dejun sărit din tipare. Îmi încerc norocul cu bărbatul ce poartă o pălărie demnă de un majordom englez. Şi, ca şi la interlocutorii de mai devreme, mă frapează ţinuta sa vestimentară: cămaşă, pulover şi sacou. Cine ştie, o fi termoreglajul altfel la cei care beau coniac la nouă dimineaţa...
Bărbatul cu care stau de vorbă are 64 de ani. Îmi spune şi numele complet: Alexandru Dragomir. Nu e din Piteşti, ci dintr-o comună din împrejurimi al cărei nume refuză să îl divulge. „Sunt mulţumit, sunt sănătos în mare. Am o pensie de cinci milioane cu care mă descurc. Mai tai o găină, mai iau o roşie din curte... E bine. Pe mine nu m-a supărat niciun politician... Dacă i-o fi supărat pe alţii, nu e treaba mea”, zice nea Alexandru, după care duce paharul la gură: „E bine că e băutura ieftină... Da’ să nu-mi faci poze când beau, că ne supărăm.” Îl întreb dacă are vreo dorinţă sau speranţă legată de alegerile locale 2016: „Nu ştiu ce să zic... Să ne pună asfalt pe drumuri şi să fie maxi-taxiurile ăstea de ne duc în oraş mai moderne. Să fie transport civilizat pentru oamenii care vin de la ţară la oraş zilnic, aşa ca mine.”
Nea Alexandru îmi mărturiseşte că nu e sigur dacă se duce la vot: „Dac-oi ajunge obosit diseară, nu ştiu dacă o să am chef să mai şi votez. Oricum iese tot ăla de acu’ patru ani... Hai gata, lasă-mă, am vorbit destul!” Îl las şi îmi iau la revedere în timp ce o jumătate de mititel plin cu muştar îi dispare între dinţii ce i-au mai rămas.