Adjunctul Poliţiei Mioveni, pus sub control judiciar de DNA. Marius Aioanei avea două firme şi îşi promova afacerile pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Aioanei făcea de mai mulţi ani afaceri, deşi era poliţist şi nu avea voie, conform statutului FOTO: arhiva Adevărul

Comisarul Marius Aioanei, adjunctul Poliţiei Mioveni, a fost plasat sub control judiciar de către DNA, într-un dosar în care este cercetat pentru efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Acesta era administratorul a două firme, în numele cărora încheia contracte, livra marfa şi îşi promova afacerile pe Facebook.

UPDATE Marius Aioanei şi-a dat demisia din funcţia de adjunct al Poliţiei Mioveni.

Procurorii din cadrul DNA Piteşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 mai, faţă de inculpatul Marius Aioanei, comisar de poliţie, adjunct al şefului Poliţiei oraşului Mioveni din cadrul I.P.J. Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie 2017- mai 2021, inculpatul Aioanei Marius Ovidiu, în calitate de ofiţer de poliţie şi ulterior adjunct al şefului Poliţiei oraşului Mioveni din cadrul Poliţiei Argeş, s-a implicat, în mod direct, în activitatea economică a două firme, acţionând în numele acestora ca un administrator în fapt, desfăşurând, astfel, acte de comerţ. Conform procurorilor anticorupţie, „aceste activităţi erau incompatibile cu funcţia deţinută, respectiv cu statutul de ofiţer de poliţie. Concret, inculpatul reprezenta societăţile comerciale la încheierea unor contracte, se ocupa de achiziţiile de bunuri şi servicii, de onorarea comenzilor către clienţi, stabilea preţurile de achiziţie; negocia contractele de livrări şi achiziţii, plata facturilor fiscale, ţinea evidenţa camerelor închiriate şi rezervate prin intermediul aplicaţiei booking.com, a comenzilor şi plăţilor efectuate către agenţii economici şi negocia preţurile acestora, dispunea plata drepturilor salariale cuvenite angajaţilor etc”.

Pe lângă aceste activităţi, ofiţerul de poliţie s-a ocupat şi de promovarea pe reţelele de socializare a afacerilor pe care le controla.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Marius Aioanei trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu părăsească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar; să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

Lui Marius Aioanei i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Asupra lui Marius Aioanei, fost comandant al Poliţiei Bascov, planau suspiciuni de mai bine de patru ani, de când era administratorul unei păstrăvării, semnătura acestuia apărând pe mai multe documente oficiale, deşi era incompatibil cu statutul de poliţist.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Cum a bătut un sătean violent toată primăria. Primar, vice şi secretar, prizonieri ai ploii de pumni şi picioare

Un poliţist a pus la pământ patru romi. Bătaia dintre clanuri, chiar în faţa sediului Poliţiei

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online