A cerut 30 000 de euro mită pentru a interveni pe lângă magistraţii de la Curtea de Apel Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Piteşti, Marinescu Mihail-Ciprian a pretins de la o femeie suma de 30.000 de euro pentru a o achita judecătorilor din cadrul acestei instanţe şi pentru a-i determina să dispună cercetarea în stare de libertate a unei persoane

  Persoana care, aflată în arest preventiv pentru 29 de zile, era acuzată de săvârşirea unei infracţiunii de tâlhărie 

Flagrantul pus la cale de către ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş

Femeia căreia i s-a cerut suma de bani a devenit bănuitoare în momentul în care I s-a pretins o suma de bani ca avans,sumă mult prea mică şi care nu depăşea 150 de euro.S-a dus imediat la poliţie şi l-a reclamat.Procurorii de la DNA nici nu au stat pe gânduri şi au pus la cale flagrantul prin care se dovedeşte că suspectul a primit suma de bani.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Argeş.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare