90 de ani de la tragedia în care 119 suflete au pierit în biserica aprinsă la Denia Prohodului. „Între ei s-au dat lupte desperate“
0Se împlinesc 90 de ani de la cumplitul incendiu din Vinerea Patimilor, care a mistuit mica bisericuţă de lemn de la Costeşti – Argeş, în care a sfârşit atunci aproape tot tineretul satului. O tragedie urmată de un val de sinucideri, care şi azi ridică semne de întrebare.
119 oameni, majoritatea copii, şi-au găsit sfârşitul în cumplita tragedie care s-a abătut asupra Costeştiului în primăvara anului 1930, chiar în Săptămâna Patimilor.
La 9 decenii distanţă, nenorocirea, teoretic argumentată printr-o greşeală de proiectare a lăcaşelor de cult de la acea vreme, coroborată cu disperarea victimelor, are încă nevoie de explicaţii.
Se întâmpla în Vinerea Patimilor, la Denia Prohodului în mica bisericuţă de lemn, veche de două secole, unde se adunase, aproape bulucit, tot tineretul satului, dar şi câţiva bătrâni, în total aproape 130 de suflete.
S-ar fi înghesuit mai mulţi, dar spaţiul strâmt i-a ţinut pe ceilalţi, majoritatea părinţi, afară. Trăiseră de-atâtea ori, la vremea lor, emoţia Prohodului şi îi lăsau acum şi pe cei tineri să ia aminte.
Slujba mergea firesc, pas cu pas, ca-n toţi cei 200 de ani de când se făurise lăcaşul sfânt şi niciun gest, nicio mişcare, nu prevestea dezastrul ce urma să vină, până când panglica unei coroane cerate s-a aprins de la o lumânare ţinută prea aproape. Flacăra a fost stinsă de îndată cu o mişcare simplă, fără ca cineva să-i dea mai multă împortanţă decât unui incident mărunt.
Fără băgare de seamă, o scânteie însă a ajuns, în pod, acolo unde la vremea aceea erau stivuite coroanele de hârtie mai vechi.
O vâlvătaie a cuprins pe nesimţite acoperişul de şindrilă şi, ca la un semn, jos, toată lumea a dat năvală să iasă prin singura deschizătură, lată de niciun metru, spre pridvor, iar mai apoi spre uşa, care, la acea vreme, ca-n toate bisericile ortodoxe, se deschidea spre interior, nu spre exterior (o problemă care şi-n zilele noastre a rămas nerezolvată în multe lăcaşe de cult).
A fost detaliul tehnic care i-a ţinut captivi pe oameni în încăperea care în doar câteva minute a fost inundată de fum. Rând pe rând, trupurile au început să cadă, iar pe deasupra lor, altele şi-au continuat năvala spe aceeaşi uşă care, blocată de mulţimea ce împingea să iasă, n-a mai putut fi nicicum deschisă.
"Dacă nu ar fi fost panica care să-i stăpânească în acel moment, poate că s-ar mai fi salvat măcar câţiva"
Cei de-afară dădeau şi ei să-mpingă uşa ca să-şi scoată dinăuntru copiii. N-a durat mai mult de câteva minute până când înăuntru fumul a secerat aproape întreaga mulţime.
Cu topoare şi târnăcoape, de-afară, oamenii au încercat tot ce le-a stat în putere să dărâme pereţii de lemn ai lăcaşului. Câteva trupuri au fost trase cu greu dinăuntru, însă la cele mai multe au ajuns prea târziu.
Doar 14 din cele 130 de suflete au reuşit să se salveze sau să fie salvate dar n-au supravieţuit toate. Şi poate dacă disperarea n-ar fi pus stăpânire pe victime, bilanţul n-ar fi fost atât de negru.
„Am constatat, din prezenţa în care se găseau cadavrele, că între ei s-au dat lupte desperate şi că, dacă nu ar fi fost panica care să-i stăpânească în acel moment, poate că s-ar mai fi salvat măcar câţiva dintre ei“, se arăta în darea de seamă a pompierilor ajunşi mult prea târziu la faţa locului.
Potrivit celor consemnate de pompieri, incendiul a fost stins la ora 24.30. Abia la ora 02.30, toate cadavrele au fost scoase din cenuşă. Cei vii, cu greu şi-au mai indentificat morţii.
Trei zile mai târziu, în duminica Paştelui, era doliu la poartă.
La procesiunile funerare a venit însăşi Regina Maria, însoţită de principele Mihai. Din întreaga Europă dar şi SUA, au început să sosească tone de ajutoare pentru familiile năpăstuite.
Durerea ce se abătuse asupra acestor oameni n-a mai fost ştearsă însă niciodată. Ani buni, în zonă n-a mai avut loc nici măcar o horă, iar nunţile, botezurile, cumetriile ce-au mai urmat s-au făcut în satele vecine. Mai mult, a urmat un val de sinucideri în micuţa comunitate de la Costeşti.
"Ce a fost, Domnul Dumnezeu ştie!"
Dincolo de detaliile tehnice şi argumentele logice care au încercat să explice de-a lungul celor 90 de ani tragedia de la Costeşti, pe buzele localnicilor rămâne întrebarea veşnică: "De ce Dumnezeu a lăsat să piară atâtea suflete, mai cu seamă într-un lăcaş sfânt, într-o noapte pe care oamenii veniseră să i-o închine?"
„Ce a fost, Domnul Dumnezeu ştie! Gândesc că majoritatea au fost tineri acolo, iar tinerii, în general, n-au făcut ei păcate de moarte sau păcate care să fie atât de condamnate, n-au avut timp. Eu mă gândesc că n-ar trebui să judecăm noi asta, Dumnezeu judecă“, spunea, în urmă cu doi ani, pentru Adevărul, ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.
Mitul blestemului, respins de ÎMPS Calinic
Arhiepiscopia Argeşului respinge mitul invocat de localnici potrivit căruia ar fi fost vorba de un blestem, de o pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că, atunci când la Costeşti au fost aduse moaştele Sfântei Filofteea, o salbă a "Sfântuliţei" ar fi fost furată.