Urşii au ieşit din hibernare în căutare de hrană. Avertismentul salvamontiștilor, după ce a fost distrusă o cabană

0
Publicat:

Salvamontiștii avertizează că urșii au ieșit din hibernare și au distrus un refugiu montan situat pe un traseu turistic pitoresc, în Poiana Albă, județul Harghita. Un atac a fost și la Trei Fântâni, în Neamț

Refugiul montan va fi reparat de salvamontiști FOTO Salvamont Gheorgheni

„Stricăciuni sunt, dar nu foarte mari. Credem că au fost provocate de urşi acum vreo săptămână, poate două. Vom repara refugul montan în cel mai scurt timp posibil“, a declarat pentru „Adevărul“ Simon László, de la Salvamont Multisalva Gheorgheni. 

Cabana din Poiana Albă este la o distanţă de aproximativ opt-nouă kilometri de Lacu Roşu, judeţul Hargita, fiind loc de popas pentru turiştii care se îndreaptă sau pleacă din zona celebrei acumulări naturale formate după surparea Muntelui Ucigaşu în urma cutremurului care a avut loc în urmă cu aproape două secole, pe 23 ianuarie 1838.

Când a fost construit refugiul montan

Refugiul din Munţii Hăşmaş a fost construit doar din lemn, la cota 1.500 de metri, în anul 2010, de către salvatorii montani harghiteni în cadrul uni proiect intitulat „Turism montan în siguranţă“. În el pot înnopta între şase şi zece persoane, în regim de bivuac, fiind două priciuri supraetajate. În imediata apropiere a fost amenajat un izvor. Este construită și o vatră pentru foc.

În Neamţ, județ învecinat cu Harghita, în 2023, prezenţa urşilor în localităţi a fost semnalată chiar de Paşti. În satul Trei Fântâni, comuna Dămuc, câteva zile la rând sălbăticiunile au dat târcoale gospodăriilor din mica aşezare montană . Chiar în noaptea de Înviere, după miezul nopții, un urs a reuşit să intre într-o gospodărie și să sfâșie un porc, târându-l spre pădure. 

Locuinţele din acest cătun sunt situate foarte aproape de suprafețele împădurite, astfel că urşii coboară lesne prin grădinile oamenilor. O comisie urmează să stabilească valoarea despăgubirii în cazul săteanului rămas fără animalul crescut în bătătură. În seara de14 aprilie 2023, un urs a fost văzut în oraşul Bicaz, fiind transmis un mesaj RO-ALERT, însă animalul nu a creat probleme.

Anul trecut, în județele Neamț și Harghita au fost semnalate peste o sută de prezențe ale urșilor prin diverse localități. Au fost consemnate pagube provocate în curțile localnicilor, dar sălbăticiunile au atacat și oameni. În satul Pintec, aproape de orașul Tulgheș, un sătean atacat de urs aproape de locuința sa a fost salvat de fiu, care a speriat animalul trăgând câteva focuri de armă. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele