Braconieri de tot râsul. Captura infimă pentru care doi tineri din Neamţ au dosare penale

0
Publicat:

Broconieri de tot râsul pot fi catalogaţi doi tineri din Neamţ, care au dosare penale pentru o captură infimă. Au fost identificaţi în timp ce transportau peştele prins ilegal pe lacul de acumulare de la Bicaz.

Braconieri sunt identificați frecvent pe lacul de la Bicaz FOTO Poliția Română
Braconieri sunt identificați frecvent pe lacul de la Bicaz FOTO Poliția Română

În dimineaţa zilei de 24 aprilie 2023, în jurul orei 4.50, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au tras pe dreapta, pe Drumul Naţional 17 B, cel care face legătura dintre Moldova şi Ardeal, la Poiana Teiului, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani.  În maşină mai era nemţean, în etate de 25 de ani, tot din comuna Poiana Teiului.

Deoarece existau suspiciuni cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, posibil braconaj, poliţiştii au percheziţionat autovehiculul. În urma controlului a fost identificată o plasă de pescuit cu o lungime de aproximativ 40 metri şi un număr de 21 de peşti.

Cei doi tineri braconieri tocmai „recoltaseră“ ceea ce se prinsese în plasa ilegal deținută, pe care o instalaseră în lac cu o zi în urmă.

„Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru pescuit comercial în habitate piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament“, a transmis Poliţia Neamţ.

Braconajul este o activitate intensă în Neamţ, fiind situații când implicați au fost şi cei puşi să o combată.

Pe 16 aprilie 2023, chiar şeful Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor, Neculai Robu, a fost pus sub acuzare. El şi un angajat, Nicolae Cumpătă, au cerut ca mită o dronă şi o cameră cu termoviziune, pentru a „închide ochii“ în cazul unor infracţiuni de braconaj cinegetic.

„Faţă de preşedintele asociaţiei de vânătoare şi faţă de angajatul asociaţiei, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, cercetările fiind continuate pentru luare de mită. Valoarea bunurilor solicitate este de aproximativ 40.000 de lei“, se arăta într-un comunicat al DGA. Cei doi nu au fost arestaţi, fiind puşi sub control judiciar.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite