Fost deputat din Neamţ, iertat de corupție. Dosarul viza un dig de protecţie pe râul Siret, dar fapta s-a prescris

0
Publicat:

Un fost deputat din Neamţ, Dorinel Ursărescu, acuzat de corupție, este acum curat ca lacrima. Fapta s-a prescris, decizia definitivă fiind luată de către magistraţii de la Curtea de Apel Bacău.

Dorinel Ursărescu, fost deputat de Neamț FOTO inRoman.ro
Dorinel Ursărescu, fost deputat de Neamț FOTO inRoman.ro

Dorinel Ursărescu, care a fost şi preşedintele PNL Neamţ, a cerut şi a obţinut constatarea prescripţiei pentru o faptă de corupţie săvârşită în perioada 2010 -2011. Hotărârea a fost pronunţată recent la Curtea Bacău, tot aici el fiind condamnat, în urmă cu câţiva ani, cu suspendare.

„Admite contestaţia în anulare formulată şi dispune desfiinţarea în parte a deciziei penale. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Ursărescu Dorinel pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărarea de influenţă (...) întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale“, se arată în hotărârea Curţii de Apel Bacău.

În dosarul fostului parlamentar din Neamţ, acum curat ca lacrima, au mai fost puse sub acuzare două persoane, toate trei fiind deferite justiţiei, de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Bacău, pe 27 decembrie 2017.

Ursărescu era acuzat de cumpărare de influenţă în calitate de administrator al unei societăţi comerciale. A fost cercetat în stare de libertate.

Mihai Banu, la data faptelor deputat de Bacău, a fost inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, iar afaceristul Ion Rotaru a fost trimis în judecată tot pentru cumpărare de influenţă.

Afacerea oneroasă viza un dig de protecţie pe râul Siret.

„În perioada iulie 2010 - noiembrie 2011, inculpatul Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăţi comerciale, de la ceilalţi doi inculpaţi, suma totală de 1.264.000 lei (824.000 lei de la Ursărescu Dorinel şi 440.000 lei de la Rotaru Ion)“.

Acestea erau precizările dintr-un comunicat DNA. Se mai arăta că inculpatul Banu Mihai şi-ar fi exercitat influenţa asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, astfel încât să  fie subcontractate lucrările de îndiguire a Siretului, pe tronsonul Rotunda - Buruieneşti, firmelor administrate de Dorinel Ursărescu şi Ioan Rotaru.

Anchetatorii au mai constatat că parlamentarul Banu a solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin. Pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea fostului deputat, între cele două firme subcontractoare şi cea care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate contracte de prestări servicii fictive.

În 2020, pentru implicarea în afacerea ilicită a construirii digului de protecţie a localităţilor ameninţate de revărsarea Siretului, în cazul unor precupitaţiii abundente, ex- parlamentarul Dorinel Ursărescu era condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare. Deputatul Banu a primit 3 ani, iar afaceristul - 2 ani fără executare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite