UPDATE REZULTATE BAC 2014 NEAMŢ Mediile finale la Neamţ. Promovabilitatea a crescut cu 2%, dar şase elevi au regretat contestaţiile depuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele finale de la Bacalaureat 2014 Neamţ au fost făcute publice în cursul zilei de astăzi, 11 iulie, după soluţionarea contestaţiilor depuse de candidaţii care nu au fost mulţumiţi de primele note de la Bac 2014, anunţate luni. Procentul de promovabilitate a crescut la Neamţ până la 67,18%.

UPDATE Rata iniţială de promovabilitate la Bacalaureat 2014 în Neamţ a fost de 65,35%, cu 8 procente mai bine comparativ cu anul trecut, când a fost de 57,61%.

După soluţionarea contestaţiilor depuse pe 7 iulie, procentul de promovabilitate a crescut până la 67,18%, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. Lista finală poate fi consultată pe bacalaureat.edu.ro, secţiunea Neamţ.

Au fost depuse în judeţul Neamţ 1.035 de contestaţii, iar 408 lucrări au primit note mai mici sau mai mari. În celelalte 627 de cazuri, notele nu s-au modificat după recorectare.

O situaţie deosebită a avut-o un elev de la Colegiul Naţional Roman Vodă care, de la nota 9, a luat după contestaţie nota 7,2.

După recorectare, 253 de lucrări au notele mărite cu 50 până la 95 de sutimi, 80 au notele mărite cu 1 - 1,5 puncte, iar una este cu nota mărită cu peste 1,5 puncte.

Numărul notelor între 4,50 şi 5 sau 9,50 şi 10 care au fost scăzute e de şase, iar numărul de note între 4,50 şi 5 sau 9,50 şi 10 care au fost mărite e de 20. 

La sesiunea de BAC de anul acesta, în Neamţ au fost 4.438 de absolvenîi de liceu înscrişi. S-au prezentat la probe 4.162 de candidaţi şi au lipsit 276.

Mediile finale de la BAC 2014 au fost publicate pe EDU.RO vineri, 11 iulie, după soluţionarea tuturor contestaţiilor la Bacalaureat 2014, care s-au încheiat pe 10 iulie. 

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2014 sunt afişate vineri - 11 iulie, atât la avizierele liceelor, cât şi pe site-ul Ministerului Educaţiei - bacalaureat.edu.ro.

Primele rezultate la BAC 2014: mai puţin de 90.000 de absolvenţi au promovat

Primele rezultate de la BAC 2014 au fost afişate la avizierele liceelor unde candidaţii au terminat studiile, până luni, la ora 12.00, iar cei nemulţumiţi au depus contestaţii imediat după aflarea rezultatelor parţiale la BAC 2014, între orele 12:00 şi 16:00.

În această sesiune au promovat 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a, în cifre absolute mai puţin de 90.000 de candidaţi, potrivit datelor parţiale ale Ministerului Educaţiei, înainte de soluţionarea contestaţiilor. 

Rezultatul este superior cu 4 procente celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (54,4%). Procentul de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013 - 63,1%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 25.423. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 104 medii de 10, iar fiecare dintre ei va primi de la Guvern un premiu de 3.000 de lei.

Brăila, Iaşi şi Cluj, cele mai mari rate de promovare

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) şi Iaşi (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) şi Teleorman (44,10%).

Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenţi, 107.003 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 138.161 de absolvenţi, 111.005 (80,34%) au obţinut medii peste 5.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 151.294. Alţi 10.388 de candidaţi au absentat. Dintre cei 151.294 de elevi prezenţi, 122.590 aparţin promoţiei curente, iar 28.704 provin din promoţiile anterioare. 275 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Subliniem că din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2013-2014, 73% au participat la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2014, cu două procente mai mult decât în sesiunea iunie - iulie a Bacalaureatului 2013.    


REPARTIZARE LICEU 2014 În total, 82 de elevi au media de admitere 10 la liceu. Lista completă pe EDU.RO

Evaluarea Naţională 2014, procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,34% după soluţionarea contestaţiilor de la 70,78% la 71,12%

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Abandon în creştere la Bac

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Lista candidaţilor cu 10 pe linie la BAC 2014. Trei elevi din Capitală sunt în top

REZULTATE BAC 2014 Ce arată notele de la Bacalaureat şi povestea elevei de 10 de la Vianu: Bac-ul, „o iluzie pentru roboţei”

REZULTATE BACALAUREAT 2014 De ce fug elevii de Bac

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026