Turnură neaşteptată în cazul fetei care a murit după o supradoză în casa amicului din Neamț. Șase poliţişti, cercetaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta declanşată în dosarul fetei din Bucureşti, decedată după o supradoză de droguri în locuinţa amicului din Neamţ, cunoscut pe internet, a luat o turnură neaşteptată, şase poliţişti fiind cercetaţi.

Câțiva polițiști sunt cercetați disciplinar FOTO Arhiva Adevărul

Cercetările în cazul Sharei Ionăşchiţă, adolescenta care a sfârşit prematur, la vârsta de doar 16 ani, în locuinţa unui tânăr din comuna Dumbrava Roşie, foarte aproape de Piatra Neamţ, au luat o altă turnură, ancheta vizându-i acum şi pe şase poliţişti nemţeni, care au ajuns primii la locul tragediei, în fatidica noapte de 30/31 iulie 2023.

La Prima Newz, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, vorbea, luna trecută, despre droguri şi efecte: „Vă dau exemplu un judeţ, unde nu ştiu dacă lumea e atentă, dar există o problemă mare - Neamţul. Pentru mine e «next target», ca să spun aşa. Am stat de vorbă cu mulţi oameni acolo, inclusiv cu părinţii unei victime. O fată tânără, care a decedat în condiţii suspecte“, spunând că va trimite Corpul de Control aici.

Concluziile au fost fost prezentate de ziarul „Mesagerul de Neamţ.ro“, care citeză un răspuns al ministerului: „Verificările au avut ca obiect stabilirea modalităţii de sesizare şi raportare a evenimentului, modul de intervenţie şi activităţile desfăşurate de primii poliţişti sosiţi la faţa locului, inclusiv asigurarea, conservarea şi ridicarea mijloacelor materiale de probă, precum şi măsurile dispuse“.

Astfel, şase poliţişti de la IJP Neamţ sunt cercetaţi disciplinar, pentru neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Publicaţia nemţeană a mai menţionată că cele constatate de Corpul de Control al MAI au fost transmise Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Neamţ, care a face cercetări în cazul adolescentei decedate.

În acest dosar sunt trei persoane arestate, Matteo Gabor, de 19 ani şi doi minori de 16, respectiv, 17 ani, acuzaţiile fiind trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. Pe 30 iulie 2023, eleva din Bucureşti a ajuns la Piatra Neamţ, unde trebuia să participe, alături de circa 170 de elevi din ţară la Conferinţă naţională Model United Nations.

„Cauza determinantă a fost intoxicaţia cu metacatinonă/metedrona) şi 3 - MMC, drog de mare risc“

A mers la internatul Colegiului de Informatică, dar nu i-au plăcut condiţiile de cazare. L-a contactat pe tânărul de 19 ani, pe care nu îl ştia, dar purtase discuţii cu el, începând din 2020, pe reţeaua Snapschat. Acesta a luat-o de la gară la ora 21.00, s-au plimbat prin oraş, după care i-a propus să doarmă la el, precizând că păriinţii erau acasă. Şi avea să urmeze o tragedie.

„Înainte de a ajunge la domiciliu, inculpatul (...) l-ar fi contactat pe coinculpatul (...) solicitându-i să-i comercializeze circa 3 grame de Cristal, respectiv 3-CMC, drog de mare risc, iar după achiziţionarea drogurilor inculpatul s-a deplasat cu minora la domiciliul său, unde i-ar fi pus la dispoziţie şi ar fi consumat împreună o parte din droguri“, se precizează în decizia de arestare.

Stupefiantele ar fi fost luate în jurul orei 00.30. Sharei Ionaşchiţă i s-a făcut rău, nu putea respira şi a suferit o hemoragie genitală. Tânărul s-a speriat, şi-a anunţat mama, iar aceasta a sunat la Ambulanţă, o autosanitară sosind la ora 1.35. Fata era deja inconştientă, iar manevrele de resuscitare nu au dat roade, decesul fiind declarat la ora 2.40.

„Cauza directă a decesului minorei (conform Certificatului de constatare a decesului numărul (...) eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină lagală Neamţ, a fost insuficienţa cardio-respiratorie acută, iar cauza determinantă a fost intoxicaţia cu MCAT (metacatinonă /Metedrona) şi 3 - MMC, drog de mare risc“, se mai arată în motivarea arestărilor preventive.

În încăperea unde au fost consumate stupefiantele, s-au descoperit şapte ţiple cu conţinut de substanţă pulverulentă şi şase folii cu posibile urme de drog. Tot aici a mai fost găsită o bancnotă de un leu, care a fost utilizată la prepararea şi prizarea substanţelor interzise. A fost pus la cale şi un flagrant, pentru depistarea celor care au comercializat stupefiantele.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile