Turişti coborâţi în coardă de pe Ceahlău. Cum s-a desfășurat acțiunea nocturnă periculoasă a salvamontiștilor nemțeni

0
Publicat:

Salvamont Neamţ a avut o misiune nocturnă cu grad mare de risc. Câţiva turişti au fost coborâţi în coardă de pe o potecă din Ceahlău, ei blocându-se într-o zonă extrem de dificilă şi periculoasă.

Turiștii au rămas blocați într-o zonă extrem de dificilă FOTO Salvamont Neamț

Apelul de urgenţă a fost primit pe data de 11 august 2023, în jurul orei 21.30, fiind solicitată intervenţia salvatorilor montani în cazul unui un grup format din patru persoane, între care şi un copil de șase ani, care era undeva în zona cascadei Duruitoarea. Turiștii aleseseră, pentru a coborî de la cabana Dochia, cel mai greu traseu al muntelui.

Unul dintre turişti a transmis că suferise un traumatism minor la un picior. Situaţia a fost considerată cu grad ridicat de risc din cauza întunericului şi a condiţiilor de teren dificile. Echipa de salvare a plecat în căutarea lor, descoperindu-i ceva mai sus de cascadă, în zona Crucea Aviatorului, într-un sector al potecii alpine unde sunt montate lanţuri.

„Nu aveau surse de lumină adecvate şi purtau încălţăminte nepotrivită pentru terenul umed şi stâncos. Membrii echipei de salvare au coborât fiecare persoană în coardă, asigurându-se că fiecare pas al operaţiunii a fost efectuat în siguranţă. Operaţiunea a durat până laora 01,40, când grupul a fost adus în Statiunea Durău“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Sfaturi ignorate de turiști

La deschiderea sezonului, în mai 2023, salvamontiştii transmiteau că este de evitat traseul Durău - Cascada Duruitoarea - Cabana Dochia, cauza fiind dificultatea lui în unele porţiuni. Sfatul către cei care se încumetau să-l strabată era să fie folosit la urcarea spre creasta masivului, nu la coborâre. Acest lucru a fost ignorat de grupul care a avut probleme noaptea trecută.

Despre „aventura“ celor patru turişti, iată două postări de Facebook Salvamont Neamţ: „Bine că îs roz. Tenişi perfecţi pentru munte, stânci şi ploaie“, „E aproape imposibil fără sursă de lumină să nu te accidentezi grav. Lumina telefoanelor mobile e o porcarie fără sens, care îţi descarcă rapid telefonul şi nu penetrează întunericul mai mult de 2-3 metri în condiţii meteo favorabile. Dar...“.

Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul cu numeroase misiuni pentru Salvamont, potecile alpine din Ceahlău fiind luate cu asalt de montaniarzi sau pelerini, fiind circa 4 - 5.000. Pe 6 august, la răsărit, cei care urcă pe vârful Toaca pot observa un fenomen optic straniu, piramida holografică sau spaţială. În aceeaşi zi, schitul de lângă cabana Dochia, îşi celebrează hramul.

Pe întuneric, turiștii se expun riscurilor FOTO Salvamont Neamț

„Ultimele 48 de ore au contabilizat un număr alarmant de mare de intervenţii. S-a intervenit în şapte cazuri petrecute în zona înaltă a platoului, trei în zona mediană şi două de căutare şi salvare persoane rătăcite. În total, 17 persoane au solicitat şi primit asistenţă de urgenţă din partea Salvamont, şase fiind predate SMURD sau Ambulanţei“, transmitea Papalicef.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa