Soluția extremă găsită de oraşul mistuit de sete. Situație cu totul deosebită pentru locuitorii din Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O soluţie extremă, găsită în veşnica problemă a crizei apei într-un oraş mistuit de sete de ani de zile, pare că este pe cale să fie pusă în practică. Edilii Romanului vor să renunţe la furnizor, deoarece nu au fost găsite soluţii pentru a rezolva alimentarea în condiţii normale.

Avariile în rețele nu mai contenesc FOTO MonitorulNeamț

Municipalitatea din Roman, al doilea oraş ca mărime din judeţ, vrea să rezilieze contractul cu compania ApaServ Neamţ şi să treacă la cele oferite de ApaVital Iaşi. Motivul este proasta calitate a servicilor, avariile din reţelele vechi fiind foarte dese, la fel şi întreruperile repetate în furnizarea utilităţii.

Recent, primarul Leonard Achiriloaiei a întocmit un proiect de hotărâre pentru încetarea contractului, care va fi supus la vot într-o viitoare şedinţă a CL Roman. În acesta se arată că, din 2019, ApaServ nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii serviciului către utilizatori, iar avarii sunt tot mai dese.

Acest lucru duce la întreruperea totală a apei către clienţi, livrarea parţială sau cu presiune scăzută. Situaţia are un impact major asupra populaţie şi mediului economic. Şi mai intervine alt aspect. La reluarea alimentării, datorită fenomenului numit „lovitură de berbec“, apar noi avarii şi fisuri în reţele, lucruri care fac necesare alte intervenţii.

„Toate acestea au costuri financiare considerabile şi întreruperea alimentării cu apă pe termene lungi şi nepredictibile. Lipsa apei afectează direct activităţile economice de orice natură, sau face imposibilă desfăşurarea activităţii în domeniul alimentaţiei publice, producţiei şi serviciilor, furnizarea apei fiind sub normalitatea ce se  impune“, se arată în proiectul de hotărâre.

Ca „motiv de divorţ“ între primărie şi firma nemţeană a fost întocmită şi o statistică, care-i relevantă. În acest an, timp de 1.824 de ore, romaşcanii nu au primit serviciul la parametrii prevăzuţi. În 219 zile, apa la Roman a fost livrată cu presiune scăzută, iar în alte 61 dezile a fost întreruptă în diferite zone sau în tot oraşul de la malul Moldovei.

„Adunate oră cu oră, în 1.824 de ore romaşcanii nu au avut serviciul de apă complet funcţional în anul 2022, ceea cea ce reprezintă echivalentul a 76 de zile, din cele 347 pe care e făcutcalculul“, arată viceprimarul Radu Samson. Compania ApaServ, care este în subordinea CJ Neamţ are contract cu Primăria Roman de 13 ani.

Despre această soluție extremă găsită, Constantin Iacoban, preşedintele CA de la ApaServ, a declarat că situaţia de la Roman se datorează atât municipalităţii, dar şi vechilor şefi ai firmei, care nu au găsit fonduri, interne şi externe, pentru investiţii în reţelele de apă. Un impact major în alimentarea cu apă a oraşului o are şi seceta din ultimii ani, puţurilede la captare nemaiavând nivelul normal.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro