Se vrea control ca la aeroport în Spitalul Judeţean Neamţ după uciderea directoarei medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La spitalul din Piatra Neamţ, după omorul petrecut aici, sistemul de pază trebuie regândit. FOTO: D.S.

Coducerea unităţii sanitare trebuie să implementeze mai multe măsuri pentru creşterea siguranţei personalului şi a pacienţilor în Spitalul Judeţean Neamţ, după crima comisă asupra noii directoare medicale,

După asasinarea directorului de îngrijiri medicale de la Spitalul Judeţean Neamţ, Anca Daniela Patriche, de 49 de ani, a fost făcut un control la unitatea sanitară, fiind dispuse măsuri ce trebuie puse în practică. Dacă unele dintre acestea sunt absolut normale într-un spital, cel puţin alte două, care sunt însă doar recomandări, ies în evidenţă. 

„Cu titlu de recomandare, au fost prevăzute următoarele: implementarea unui sistem de control acces electronic a vizitatorilor pe toate căile de acces principale în clădiri (similare cu cel din aeroporturi), care scanează bunurile şi

obiectele vizitatorilor şi înfiinţarea unui post nou de pază mobil, care să patruleze în toate secţiile medicale cu acces vizitatori“, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. 

Practic, un asemenea sistem nu poate fi implementat din simplul motiv că nu sunt fonduri, el costând enorm. Plus că ar mai trebui suplimentat numărul de agenţi de pază, aspect care înseamnă alţi bani. 

„Dacă se vor dispozitive de scanare ca în aeroporturi, de aşa ceva nu se poate vorbi la acest moment. Costurile sunt mari, iar de vreo sursă de finanţare nu s-a pomenit. Spitalul Neamţ este în subordinea Consiliului Judeţean, iar fonduri nu sunt nici aici“, declară surse din unitatea sanitară. 

De altfel, situaţia financiară pentru anul 2018 la Spitalul Judeţean Neamţ era critică, unitatea

neintrând în incapacitate de plată pentru că nu a dat vouchere de vacanţă salariaţilor şi a primit o subvenţie de la CJ Neamţ în valoare de 7,9 milioane lei. Din bugetul de circa 50 milioane de euro, cam 76% reprezintă salarii, aşa că de investiţii nu poate fi vorba.

Posturi fixe de pază şi patrulări prin secţii

Revenind la controlul Direcţiei de Sănătate Publică, care a fost dispus de minister pe baza constatărilor Poliţiei, s-a decis că securitatea personalului şi a pacienţilor trebuie sporită.Printre măsurile imediate este cea care prevede montarea unui sistem de control acces la uşile secundare de la principalele pavilioane, instalarea de camere de luat vederi performante pe toate căile de acces, iar uşile vor fi prevăzute cu sistem de închidere pe bază de cartelă sau cheie. Altă decizie vizează refacerea planului de pază al obiectivului, cu stabilirea exactă a atribuţiilor specifice fiecărui post.

 „Uşile de acces secundare şi principale vor fi prevăzute cu sisteme de închidere care să prezinte deschiderea lor doar din interior spre exterior, iar din exterior spre interior cu cheie sau cartelă“, se menţionează în comunicatul DSP. 

Ca recomandare a mai fost propusă înfiinţarea de noi posturi de de pază mobile, agenţii trebuind să patruleze în toate secţiile medicale cu acces vizitatori şi pe holurile policlinicii spitalului.

Reamintim că pe 10 ianuarie 2020, noua directoare de îngrijiri medicale al unităţii, care câştigase examenul cu două zile înainte, a fost înjunghiată mortal de către soţul cu care era în divorţ. Dumitru Sebastian Patriche, de 50 de ani, din Piatra Neamţ, a susţinut în faţa procurorului că îşi iubea

soţia şi că ar fi venit la spital, în jurul orei 16.00, să o felicite pentru promovarea concursului. 

Anchetatorii susţin contrariul, fiind convinşi că acuzatul a avut intenţia clară de a ucide, motivat de faptul că a intrat în cabinetul soţiei cu un cuţit cu lama de 20 de centimetri. Victima nu a avut nicio şansă să fie salvată, chiar dacă era în Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean, una dintre lovituri secţionîndu-i vena jugulară şi artera carotidă. 

Agresorul a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, susţinînd ulterior că a comis crima pentru că era gelos pe succesul în carieră al soţiei, în timp ce el lucra ocazional, fiind agent de pază la un magazin.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG