Reguli stricte la observarea zimbrilor în sălbăticie. Ce reacţii le provoacă prezenţa neaşteptată a oamenilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii au monitorizat comportamentul zimbrilor după prima ninsoare consistentă căzută în pădurile din arealul Parcului Natural Vânători Neamţ

În ultima săptămână, specialiştii Parcului Natural Vânători Neamţ au reuşit două filmări cu zimbri aflaţi în libertate în pădurile peste care s-a aşezat un strat gros de zăpadă. În una din aceste filmări, se poate admira un mascul care se plimbă solitar prin pădure, iar în cealaltă se observă o turmă (femele şi viţei) atrasă de hrana asigurată de rangerii parcului. 

„Zimbrii au fost filmaţi în locuri îndepărtate de comunităţi, în zone unde le punem periodic hrană. Exemplarul pe care l-am filmat eu era un mascul solitar, la vreo 10 ani ca vârstă, posibil eliberat din ţarcul de aclimatizare în primăvara anului 2013“, spune Răzvan Deju, specialist în ştiinţele vieţii, responsabil cu managementul zimbrului în cadrul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ. 

Conform biologului, zimbri liberi pot fi mai îngăduitori cu prezenţa oamenilor, câtă vreme sunt preocupaţi de hrană, însă, chiar şi aşa, cei care întâlnesc astfel de exemplare trebuie să respectate anumite reguli pentru a nu le provoca reacţii necontrolate.       

„Iarna e mai importantă hrana şi te lasă să te apropii mai uşor. Noi ne luăm totuşi măsuri de siguranţă, de exemplu între noi şi turmă este o maşină, nu stăm chiar la vedere. Dacă ar fi să ne luăm echipament alb, să ne camuflăm total, nu ştim cum ar reacţiona dacă ne-ar surprinde. E mai bine să ne vadă, să ştie că este un intrus. Zimbrul îşi vede de hrană, dar nu ne lasă să ne apropiem la o distanţă mai mică de 50 de metri. Cum ne-a simţit, îşi ridică coada, cu picioarele din faţă scurmă zăpada, şi astea sunt semne că e nervos că am venit în teritoriul lui, în zona lui de confort“, mai spune Răzvan Deju. 

Turma de zimbri la Parcul Natural Vânători. Filmare de Lică Balmoj sursa: PNVN/Facebook 

Spre deosebire de anii trecuţi, noiembrie 2018 a fost mai aspru în pădurile din Neamţ, cu strat de zăpadă şi de 30 de centimetri depus, însă pentru zimbri aceste condiţii nu constituie o problemă.

„Zimbrii pot supravieţui şi la -30, -40 de grade. Resursele de hrană iarna sunt limitate însă, comparativ cu sezonul de vegetaţie şi de aceea noi le asigurăm hrană din trei motive: să prevenim eventuale mortalităţi, să se evite conflicte cu comunităţile locale, adică să nu coboare în gospodării în căutarea furajelor, şi să se adune în grupuri mai mari la locurile de hrănire pentru a le putem monitoriza mai îndeaproape“, a precizat specialistul de la Parcul Natural Vânători.

Răzvan Deju a lămurit şi o temere care apare constant în rândul iubitorilor acestei specii, aceea ca în sălbăticie, zimbrii să nu fie ţinta atacurilor unor prădători, în special a lupilor. 

„Noi am observat urme de zimbri şi apoi, suprapuse peste ele, urme de lup. Cel mai probabil cred că lupul doar a urmărit zimbrul, s-au tatonat, dar nu au fost cazuri de atac pentru că zimbrul are o talie impresionantă. În alte ţări unde se reintroduce zimbrul în libertate, adică Polonia, Slovacia şi Ucraina, nu au fost semnalate astfel de situaţii. La un atac al lupilor, cel mai mare pericol ar fi atunci când e un strat foarte mare de zăpadă, pentru că viţeii s-ar deplasa mai greu şi ar putea cădea pradă lupului“, a mai menţionat Răzvan Deju. 

Zimbru solitar, filmat la Parcul Natural Vânători Neamţ sursa: Răzvan Deju/PNVN/Facebook 

Parcul Natural Vânători-Neamţ este singurul loc din Europa unde zimbrul trăieşte în libertate (37 de exemplare), în semilibertate (11) şi în captivitate (7).

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie