Poliţist din Neamţ, record la donarea de sânge. Din 2001, Dan Vasiliu a ajuns la recoltarea cu nr. 100

0
Publicat:

O sută de donări de sânge are la activ un poliţist din Neamţ, care este donator din anul 2001. Dan Vasiliu a atins borna cu numărul 100 în ziua de miercuri, 15 noiembrie 2022, la Spitalul Roman.

Dan Vasiliu, în momentul recordului FOTO Facebook

Despre cele petrecute la Roman, o „prefaţă“ a fost făcută publică pe contul de Facebook al Sindicatul Europol Neamţ, în care se precizează: „Miercuri, 16 noiembrie, un polițist din Neamț, Vasiliu Dan, va dona sânge a suta oară! Vă daţi seama? 50 de litri de sânge din venele omului Vasiliu Dan au salvat şi salvează încă, poate, sute de vieţi, cine ştie, poate mii!“

Poliţistul a detaliat ce îl îndeamnă, de ani şi ani, pentru a face aceste gesturi altruiste. Spune că fiecare dintre noi, cei sănătoşi, trebuie să fim conştienţi de faptul că cineva, poate un apropiat, are nevoie de sânge, pentru o situaţie medicală gravă. Mai susţine că, după donări, se simte mai bine şi a devenit „o dependenţă, obişnuinţa sa“.

„Sunt un donator fidel. E un gest pe care-l fac astăzi pentru a suta oară. Am început să donez sânge în anul 2001, când cineva apropiat mie a avut nevoie de lichidul vital, pentru o operaţie. Şi de atunci, periodic, mă prezint la donare. Mă rog lui Dumnezeu să pot face acest lucru până la pensionare“, a declarat Dan Vasiliu.

Asistenta şefă a Punctului de donare de la Roman, Daniela Apetrei, a menţinat că este nevoie, în ultima vreme, de o cantitate de sânge mai mare. Numărul donatorilor a fost în scădere din cauza pandemiei, dar şi a îmbătrânirii populaţiei, iar despre poliţistul menţionat nu are decât cuvinte de laudă.

În tinereţe, agentul Dan Vasiliu a lucrat şi în presa din Neamţ, la ziarele Monitorul, Ceahlăul, Realitatea, posturile TV CNS şi Roman 24. „Dumnezeu, cu siguranţă, cunoaşte câţi semeni de-ai noştri trăiesc datorită lui Vasiliu Dan, câţi copii s-au născut pentru că le-a salvat vieţile mamelor, câţi nepoţi se bucură de bunicii lor pentru că el a donat sânge, toată viaţa“, mai arată Europol.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani