Pinalti, de trei ori bunic. Eba şi Udrea au participat la botezul nepoatei primarului de Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Ştefan a fost amfitrionul petrecerii de botez care a avut loc în weekend pentru Luna Elena, cel mai nou membru al familiei. De la cei doi copii, Pinalti mai are doi nepoţei.

Prima nepoţică a primarului de Piatra Neamţ a fost creştinată în prima zi de martie la Biserica Sfântul Ioan Domnesc, de lângă Turnul lui Ştefan cel Mare, naşi de botez fiind Irina şi Radu Sopa (pilot la compania BlueAir).   

Luna Elena, cel mai mic membru din familie, a fost adusă pe lume de Giorgiana, fiica primarului, cea care şi-a fericit tatăl în urmă cu trei ani, atunci când l-a născut pe Albert, primul nepot. Şi fiul, Gabriel Ştefan, l-a bucurat pe Pinalti anul trecut, când s-a născut al doilea nepoţel, Dares Ştefan. 

De această dată, Pinalti a părut mult mai emoţionat, fiind vorba de prima nepoţică din familie.

„Vă dati seama cât m-am bucurat pentru că aveam doi nepoţei. Acum avem şi o nepoţică pe care o creştinăm şi sper să fie fericită, să fie voioasă, să aibă o viaţă frumoasă, lipsită de griji, dar mai ales să fie norocoasă“, a spus Gheorghe Ştefan.

La petrecerea de botez desfăşurată la restaurantul luxos al Central Plaza Hotel din Piatra Neamţ, au participat circa 400 de persoane. Preşedintele Traian Băsescu nu a mai ajuns la eveniment, reţinut fiind de şedinţa CSAT, în schimb au venit Elena Băsescu şi Elena Udrea.  

Udrea şi Eba, la petrecerea de botez de la Piatra Neamţ (sursa: facebook)

„Am cumpărat hăinuţe şi nişte pluşuri pentru micuţa Luna Elena. E o plăcere să cumperi hăinuţe, atunci când e vorba de o fetiţă. Toate sunt roz, cu fundiţe şi dantelă. Nu i-aş ursi să ajungă în politică. Aş încerca s-o feresc de o carieră grea. Îi doresc micuţei să fie deşteaptă, frumoasă şi sănătoasă. Dacă are toate aceste trei calităţi, se va descurca“, a declarat Udrea înainte de eveniment.

Dat fiind că la aceeaşi oră se desfăşura derby-ul Steaua-Dinamo, şi că bunicul este parte din fenomenul fotbalistic, petrecerea de sâmbătă seară a debutat pentru bărbaţii microbişti cu vizionarea meciului. Pe tot parcursul evenimentului, primarul Ştefan, mai uşor cu vreo 30 de kilograme fată de botezul anterior din familie, a avut grijă să se întreţină cu toţi invitaţii.

Vă mai recomandăm:

Transformare incredibilă a celebrului Pinalti. Cum arată acum Gheorghe Ştefan, preşedinte onorific la Ceahlăul

Cum a stat Pinalti prizonier în PNL un an, ca să poată candida la PDL. Scenarii posibile pentru primarii atraşi de Mişcarea Populară

Mai multe pentru tine:
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Trump glumește despre o „fuziune” între SUA și Canada într-o conferință cu premierul Mark Carney: „Nu acolo voiam să ajung”
Un tren de „marfă militară” a deraiat în Leningrad, în urma unei explozii. Responsabili ar fi partizani pro-ucraineni