Parc tematic unic în țară. Fămânzilă, uriaşul lui Creangă, a fost instalat pe o culme din Piatra Neamţ

0
Publicat:

Primăria Piatra Neamţ a început implementarea unui proiect cum nu mai este altul în ţară, care prevede realizarea a unor uriaşe statui din lemn reprezentând personajele din basmul „Harap Alb“.

Flămânzilă e deja pe dealul Cozla FOTO Facebook Marius Irimia

Zilele trecute, pe culmea împădurită Cozla, una dintre cele care străjuie oraşul nemţean, în zona unde ajunge telegondola, cunoscuta instalaţie de transport aerian pe cablu, a fost instalat unul dintre personajele din basmul povestitorului din Humuleşti, respectiv Flămânzilă. Lângă el, în viitorul apropiat, urmează a „poposi“ alţi uriaşi.

Este vorba despre Gerilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi Ochilă. Valoarea proiectului unicat în România, care a primit anul trecut girul Consiliului Local Piatra Neamţ, este de aproximativ 1,14 milioane de lei, adică peste 230.000 de euro. Toate aceste personaje, care au zeci de metri, vor fi parte integrantă a unor parcuri tematice.

„Flămânzilă a ajuns zilele trecute «acasă», acolo unde-i este locul, pe dealul Cozla. Capul acestuia este aşezat pe poziţie, iar corpul îi vine undeva în spate. El este complet camuflat după un dâmb din preajmă, stând la vânătoare. Veniţi pe Cozla să-l vedeţi în realitate! Vă vom ţine la curent cu detalii despre acest proiect“, a declarat viceprimarul Marius Irimia, iniţiatorul proiectului.

Prin această iniţiativă se doreşte creşterea gradului de atracţie turistică a  Parcului Cozla. Aici este şi un traseu omologat, lung de 4 kilometri, care duce spre Căldările Urieşilor, o stâncă cu trei găuri, căreia i se mai spune Trei Căldări sau Extraterestul, deoarece are forma unui cap ce pare a aparţine unei fiinţe din altă lume. Iar pentru cei care au uitat, iată cum îl descria Creangă pe Flămânzilă:

„Şi mergând ei o bucată înainte, Harap-Alb vede altă drăcărie şi mai mare: o namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de pluguri şi tot atunci striga în gura mare că crapă de foame. Ei, apoi să nu bufneşti de râs?, zise Harap-Alb. Măi, măi, măi! că multe-ţi mai văd ochii! Pesemne c-aista-i Flămânzilă, foametea, sac fără fund sau cine mai ştie ce pricopseală a fi, de nu-l poate sătura nici pământul“.

Și Gerilă va fi reprezentat în cadrul proiectului FOTO Facebook Marius Irimia

Pe culmea Cozla, unde se află baza de agrement pentru sporturi de iarnă (pârtie de schi şi telescaun) din păcate nefuncţională de mai mulţi ani din motive de lipsa precipitaţiilor şi rentabilitate, va fi şi Gerilă, în poziţie şezând, încălzindu-şi mâinile la un foc de tabără uriaş din nouă buşteni de cinci metri înălţime. În jurul focului de va fi amenenajată o vatră din bolovani.

Plus un loc de joacă pentru copii, iar palmele, tălpile şi capul sunt supradimensionate, faţa fiind astfel proiectată pentru a induce faptul că personajul suflă în foc. Păsărilă-Lăţi-Lungilă va fi proiectat pe sol, întinzând coarda unui arc imens. Lângă el vor fi amplasate bănci prevăzute cu pâlnii, care să permită captarea şi dirijarea sunetelor pădurii către ascultător.

Flămânzilă, stând la pândă pe dealul din Piatra Neamț FOTO Facebook Marius Irimia

În copacii din jur vor fi puse 300 de căsuţe pentru păsări. Revenind la Flămânzilă, el va fi expus stând la pândă. De pe traseu este descoperit doar capul şi mâna dreaptă, cu care ţine o funie, prin intermediul căreia controlează o capcană în care vrea să prindă prada. În capcană vor fi amplasate bănci, corpul statuii va fi acoperit cu vegetaţie, iar restul personajului va fi placat cu draniţă.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu