Pacient arestat chiar la poarta spitalului, după externare. Un bătrân a murit din cauza lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a soldat cu o persoană decedată şi doi răniţi FOTO ISU Neamţ

Un individ, care are pe conştiinţă moartea unui bătrân, a fost reţinut şi apoi arestat chiar la poarta spitalui din care fusese externat

Un individ din comuna Petricani, judeţul Neamţ, care a dat dovadă de inconştienţă crasă, urcându-se la volan deşi consumase din belşug alcool şi nici nu avea permis, a ajuns după gratii. Anchetatorii l-au reţinut chiar după externarea din Spitalul Târgu Neamţ, acolo unde fusese internat, timp de aproape trei săptămâni, după comiterea unui grav accident de circulaţie. 

„Pe 15 iulie 2021, un bărbat de 49 de ani, din comuna Petricani, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după externarea acestuia din spital, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi ucidere din culpă. În cursul acestei zile (16 iulie 2021 - n.red), cel în cauză a fost prezentat Judecătoriei Târgu

Neamţ, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

Accidentul în urma căruia nemţeanul a fost privat de libertate s-a petrecut pe data de 28 iunie, în jurul orei 12.00, soldându-se cu decesul unei persoane, rănirea unui pasager şi a conducătorului auto iresponsabil. Prin apel la 112, se anunţase că o autoutilitară, în care se aflau trei persoane, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de electricitate, impactul fiind atât de violent încât structura din beton armat a fost ruptă, căzând la pământ. 

Au rezultat trei victime, conducătorul auto şi doi pasageri, dar până la sosirea forţelor de intervenţie şoferul şi un pasager au fost evacuaţi de ceilalţi participanţi la trafic. Conducătorul auto a fost preluat de membrii echipajului SMURD şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Orăşenesc Târgu Neamţ. Tot acolo au ajuns şi cei doi pasageri din autovehiculul implicat în accident, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 61 de ani. 

Acesta era în stop cardio-respirator, iar medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Autorul a

fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Trebuie spus că acest indicator se dublează când se stabileşte alcoolemia în sânge. Rezultă că şoferul în culpă era aproape de coma alcoolică, stare care se instalează în jurul valorii de doi la mie. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au relevat faptul cã bãrbatul avea anulat permisul de conducere. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Poveste de dragoste cu sfârşit tragic. Gestul şocant al unei adolescente de 16 ani

Primar condamnat pentru contrabandă. Ţigările ruseşti îl demit din funcţie

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG