O femeie căsătorită şi-a ucis amantul sexagenar din Neamţ. Detaliile unei crime înfiorătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O crimă oribilă a avut loc zilele trecute, o femeie căsătorită fiind acuzată că şi-a ucis amantul sexagenar din Neamţ. I-a tăiat gâtul cu un cuţit, iar după faptă nu a solicitat ajutorul cadrelor medicale pentru victimă, dând apoi declaraţii confuze.

Acuzata a fost arestată preventiv FOTO Arhiva Adevărul

Autoarea omorului este o femeie de 44 de ani, de loc din comuna Sagna. Aceasta ar fi avut o relaţie extraconjugală cu un consătean mai în vârstă, în etate de 62 de ani, pe care îl mai vizita din când în când. Acum două zile, pe fondul consumului de alcool a izbucnit o ceartă.

Pe la ora 23.00, conflictul verbal a degenerat, iar nemţeanca, mamă a doi copii, a reacţionat violent și i-a tăiat gâtul cu cuțitul. Victima a avut mai multe lovituri în zona toracică, dar fatale au fost cele din zona gâtului, una secţionându-i jugulara. Sexagenarul ucis a fost găsit de o fiică.

La anchetă, acuzata a spus că i-ar fi aplicat bărbătului o singură lovitură cu cuţitul. A mai susţinut că a dorit să sune la Ambulanţă, dar victima nu i-a dat telefonul. Apoi a plecat la o rudă, dar nici de la aceasta nu a alertat autorităţile, pentru că nu ar fi găsit un mobil. Autoarea crimei a fost arestată ieri, 4 decembrie 2022.

Despre acest caz, procurorul Marius Ianuş, purtătorul de cuvânt al Parchetului Neamţ, a declarat pentru ZCH.ro: „Martorii spun că l-ar fi vizitat frecvent, ea spune că nu aveau nici un fel de relaţie. Totuls-a petrecut pe fondul consumului de alcool. Bărbatul a fost găsit cu patru-cinci plăgi înjunghiate, însă cea din zona cervicală i-a fost fatală“.

Tot zilele trecute, un adolescent de 15 ani era să ucidă trei persoane, care participau la o petrecere într-un apartament din Roman. Cheful s-a terminat într-o baie de sânge, două victime fiind încă în stare gravă la spital. În locuinţă erau mai multe persoane şis-a consumat alcool, iar la un moment dat spiritele s-au încins.

Asta după ce concubinul mamei minorului a vrut să pună capăt chefului.  Adolescentului nu i-a fost pe plac decizia şi a reacţionat violent. Cu un cuţit s-a repezit asupra bărbatului cu care trăia mama sa, i-a aplicat câteva lovituri, după care a mai rănit alte douăpersoane. Autorul a fost arestat pentru tentative de omor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort