Metode de oprit ploaia practicate în urmă cu 100 de ani. Versurile fermecate spuse de săteni pentru a rispi norii

În urmă cu mai bine de un secol, ploile din timpul verii erau alungate de tinerii din satele din nordul Moldovei cu tot felul de mijloace pe care ei le considerau eficiente.

În satele din nordul Moldovei, în perioadele cu ploi abundente, sătenii apelau la tot felul de metode pentru a rispi norii şi pentru a îmbuna vremea.  Obiceiurile străbune se transmiteau din generaţie în generaţie, prin viu grai, dar o parte din ele au făcut şi obiectul culegătorilor de folclor. 

Tradiţiile românilor legate de aceste situaţii au fost tratate şi în numărul 7-8 din noiembrie 1892 al publicaţiei „Şezătoarea. Revistă de folclor şi tradiţiuni populare“. În articolul „Meteorologie populară“, semnat de directorul revistei, Artur Gorovei, sunt prezentate câteva „mijloace de a opri ploile“, dar şi metode de a porni ploile, culese din satele româneşti. 

Astfel, în anumite sate din nordul Moldovei era obiceiul să se fure o icoană dintr-o casă şi să se arunce într-o fântână pentru a opri ploaia care nu contenea.  

„În satul Petia (Suceava) şi în alte sate, cînd plouă prea mult, pentru a face să înceteze ploile, cineva fură o icoană, de la casa altuia şi o aruncă în fîntînă, cu credinţă că astfel ploile vor înceta“

Descântece de ploaie

O altă metodă folosită în acele vremuri este dezvăluită chiar de autorul articolului:

„Când eram copil, recitam următoarele versuri ca să să opriască ploile:

Fugi ploaie călătoare 

Că te-ajunge sfîntul soare

cu nu paiu 

cu nu maiu 

cu sabia lui Mihaiu“

Un alt descântec de ploaie prezentat în articolul din „Şezătoarea“ este cel comunicat de D. P. Herescu din comuna  Mălini, judeţul Suceava:

„Stai ploae curgătoare

Că te-ajunge sfîntul soare

cu un maiu

cu un paiu

c’o bucată de mălaiu,

cu sabia Domnului,

cu cuţitul orbului,

tae capul omului

şi pune pe-a Domnului“

Versurile trebuiau urmate apoi de un ritual care avea rolul de a opri ploile necontenite:

„După ce recitează aceste versuri, să pune în faţa casei un topor cu ascuţitul în sus, o sapă, o cociorvă şi o lopată“, mai spune Artur Gorovei. 

Ploaia se pornea cu "Udătoarea" 

În ceea ce priveşte mijloacele de a porni ploile, pe lângă tradiţionalele paparude, în anumite sate româneşti era şi obiceiul Udătorii. Artur Gorovei pomenşte de acest obicei aflat de la un anume C. Gherghinescu din satul Grozeşti (Mehedinţi): 

„În scop de a porni ploaea, doi flăcăi din sat pleacă noaptea tărziu cu o găleată de apă, pe care o ţine unu, iar celălalt, cu unu sau mai mulţi clopoţei pe care-i sdrăncăne cînd se apropie de oameni care în timpul verei se culcă pe afară; alţii se lasă singuri a fi udaţi; iar alţii nu au timpul a scăpa căci cel cu apă toarnă pe cei culcaţi fie femei, fie copii ori cine, şi apoi o iau iute la sănătoasa. Acest obiceiu se cheamă <Udătoarea>“.